Un bărbat în vârstă de 91 de ani a condus astăzi un autoturism pe DJ 595 A, dinspre Ghilad înspre Deta, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce se afla staționată pe partea dreaptă a părții carosabile.

 

În urma impactului a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 91 de ani și rănirea pasagerilor acestuia, respectiv o femeie în vârstă de 69 de ani și un bărbat în vârstă de 79 de ani.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală de culpă.