Doi bărbați, tată și fiu, au fost găsiți fără suflare într-un apartament situat în zona Soarelui. Polițiștii au fost alertați de un vecin, care a anunțat un miros înțepător pe casa scării.

Ajunși la fața locului, polițiștii au descoperit sursa mirosului și au spart ușa apartamentului respectiv, unde au găsit două cadavre în stare de putrefacție.

Tânărul era spânzurat în baie, iar tatăl lui era în camera alăturată, acoperit cu o pătură.

Polițiștii au observat pe trupul neînsuflețit al bărbatului mai în vârstă mai multe urme de violență, inclusiv o rană la nivelul capului.

În acest caz prima ipoteză ar fi că fiul și-a omorât tatăl, după care s-a spânzurat.

Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, care urmează să stabilească cu exactitate cum s-au petrecut faptele.