
Polițiștii Secției 3 Urbană Timișoara au reținut ieri un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În fapt, la data de ieri, în jurul orei 20:30, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, ar fi sustras mai multe produse cosmetice din incinta unei societăți comerciale din Timișoara, în valoare totală de 1.349 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În urma probatoriului administrat în cauză, persoana a fost reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

