
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizat Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, efectuează șase percheziții domiciliare în județul Timiș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și pornografie infantilă.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021-2022, două persoane, dintre care una, profitând de ascendentul moral de părinte, ar fi obligat două victime minore să fie protagoniste ale unor materiale (foto și video) cu caracter pornografic.
În cadrul grupului infracțional organizat, alți patru membri ai grupului ar fi avut rolul de a realiza, prin filmare/fotografiere, materialele cu caracter pornografic și, ulterior, de a le distribui contra cost, prin intermediul unor rețele de socializare, dar și de a supraveghea activitatea persoanelor vătămate minore.
Cele șase persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.

