În acest sfărșit de săptămână, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad - județul Timiș au depistat trei persoane pe numele cărora erau emise fie mandate europene de arestare, fie mandate de aducere emise de autorități române sau străine.

Astfel, în 25 august, în jurul orei 22, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, un cetăţean roman în vârstă de 39 de ani.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară s-a constatat că pe numele persoanei de sex feminin a fost emis, de către autoritățile din Franța, un mandat european de arestare pentru infracțiunea de răpire. Pe numele acesteia a fost dispusă o măsură privativă de libertate pentru o perioadă de 18 luni cu închisoare.

A doua zi, tot la Cenad, în jurul orei 1 s-au prezentat pe sensul de ieșire din România doi cetăţeni români în vârstă de 24 și respectiv 44 de ani, călătorind ca pasageri într-un autoturism înmatriculat în România.

La controlul efectuat la graniță s-a constatat că pe numele celor doi au fost emise, de către autoritățile din România, două mandate de aducere, ambii find suspecți pentru infracțiunea de furt.

Cei doi au fost predați unor echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și respectiv Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.