Mai mulți romi s-au încăierat aseară, în parcarea unui hotel de pe Calea Lugojului, în timp ce participau la o nuntă.

Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la scandal, dar când au ajuns la fața locului nu au găsit nicio persoană implicată în bătaie. Totuși, au început verificările pentru identificarea și depistarea persoanelor implicate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, continuând cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.