
Două persoane au ajuns la spital după un accident petrecut în această dimineață în Ghiroda.
Potrivit IPJ Timiș, un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus un autoturism pe strada Brateș, din comuna Ghiroda, iar la intersecția cu strada Dunărea nu a respectat semnificația indicatorului Cedează trecerea și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, care se deplasa pe drumul cu prioritate.
Doi bărbați, în vârstă de 35 și, respectiv, 48 de ani, pasageri în autoturismul condus de șoferul de 26 de ani, au ajuns la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Ca urmare a accidentului, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

