Un tânăr de 30 de ani și-a luat viața într-un mod șocant, într-o localitate de lângă Timișoara. Polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei au fost sesizați, în această dimineață, prin numărul de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat la domiciliul său din localitate.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar bărbatul s-ar fi împușcat în cap cu arma de vânătoare deținută legal.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.