Cultură
Pe scena Teatrului Național din Timișoara va avea loc o nouă premieră. Spectacolul „Frați”, pe textul contemporan de Dave…
Joi, 20 aprilie, de la ora 18, Galeria „Helios” din Timişoara va găzdui vernisajul unei expoziţii reprezentative de artă vizuală.…
În intervalul 11-20 mai, la Timișoara se va desfășura cel mai mare festival studențesc de artă și cultură din România,…
În perioada 10-13 aprilie, va avea loc cea de-a X-a ediție a Festivalului Internaţional Francofon de Improvizaţie şi Teatru Universitar…
Ședința Helion S.F. Club de vineri, 7 aprilie, a prilejuit aducerea în fața S.F.-iștilor a unui fragment dintr-o viitoare nuvelă…
Expoziția de grafică și pictură, intitulată „Goticon”, semnată de grafician dr. Marian Truțulescu, a fost inaugurată joi, 6 aprilie, în…
Începând cu 12 aprilie, Sala „Mercy” a Muzeului de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție.Este vorba de expoziția…
Expoziția „Ecleraj”, semnată de artistul plastic Cristian Dițoiu va fi vernisată vineri, 7 aprilie, cu începere de la ora 19,…
Festivalul JazzTM se mărește cu patru spații, destinate pentru jam sessions, care poartă numele de Nocturnal Jams. Acestea, împreună cu…
Două dintre cele mai apreciate filme lansate în ultimul an, „În lumina lunii”/„Moonlight”, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film,…
Pagina 270 din 367

