Costume tradiționale din Moldova și Bucovina vor putea fi admirate până la mijlocul lunii mai la Muzeul Satului din Timișoara. Este vorba de colecția personală a lui Silviu Darie Flocea, care a strâns până prezent 500 de obiecte vestimentare din secolele XIX și XX. Acesta își dorește ca prin munca depusă până acum să pună în valoare trecutul comunității din care face parte și să promoveze obiceiurile unei zone cu o istorie frumoasă, dar zbuciumată. Cei interesați vor putea admira cămăși, pieptare, haine de dimie, brâie, accesorii și podoabe, dar și fotografii vechi, adunate în mai bine de zece ani de colecționarul moldovean. Vernisajul expoziției este programat vineri, 29 aprilie la ora 12, la Muzeul Satului de la Pădurea Verde, iar piesele de colecție vor putea fi văzute până în data de 16 mai, de la ora 10 la ora 17 în fiecare zi de luni până sâmbătă, iar duminica de la 12:00 la 19:00. Expoziția ”Veșminte din Odaia bună, Costume tradiționale din Bucovina și Moldova” face parte din proiectul Colecții și colecționari din România.
Potrivit specialiștilor de la Atelier Bromania, specificul principal al costumului popular din Moldova este dat de păstrarea unui număr mare de elemente străvechi. În comparaţie cu alte zone folclorice ale României, formele arhaice de port s-au conservat în mare măsură. La acest aspect au contribuit izolarea geografică a zonei, puţinele căi de comunicaţie, dar şi existenţa unui patriotism local dezvoltat, manifestat de oamenii locului.
Răzvan IDVOREAN

