Cea de-a IX-a ediție a salonului de carte „Bookfest” s-a încheiat, duminică, 3 aprilie, la Timișoara. Evenimentul a început joi, 31 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, în cadrul lui fiind lansate numeroase volume dintre care amintim aici, „Dincolo de albastrul cerului”, publicată la Editura „Brumar”, carte scrisă de Lucian Ionică, „Mehala - o poveste”, publicată la Editura „Editura Universității de Vest”, scrisă de Dan Negrescu, „Singur. Viața lui Mihail Sebastian”, Editura „Humanitas”, autor, Tatiana Niculescu, „Jurnal de pustă”, de Borco Ilin, carte publicată la Editura „Humanitas”, „Filosofia prieteniei!”, volum coordonat de Laurențiu Staicu, apărut la Editura „Universității de Vest”, „Anișoara Odeanu în dubla oglindă a deceniului cinci”, de Ligia Jebelean, volum apărut la Editura „Universității de Vest”, „Geții lui Burebista și lumea lor”, de Radu Oltean, carte publicată la Editura „Humanitas” etc.
Ultimul volum lansat la această adevărată sărbătoare a cărților, ajunsă anul acesta la cea de-a noua ediție, a fost cel intitulat „Peste rock și după roll”, de Mimo Obradov, apărut la Editura „Brumar”, carte aflată la cea de-a doua ediție, prima ediție fiind scrisă în anul 2013.


În timpul lansări, autorul a mărturisit celor prezenți că apariția celei de-a doua ediții a volumului se datorează mesajelor primite de la cititori, iar propunerea reeditării a aparținut Loredanei Tîrzioru, editor „Brumar”. Despre volumul aflat la ediția a doua, Mimo Obradov a spus: „...am considerat că acesta este important să ajungă la mai mulți oameni, să se răspândească. Am foarte multe semnale și din țară. Vor oamenii să primească această carte, să citească, și este foarte bine. Practic este, consider, o promovare a orașului altfel, nu așa cum se prezintă cu tot felul de centre de proiecte, cu oameni aduși din alte țări, din alte orașe, care să ne-nvețe să facem noi cultură aici”.
Despre pasiunea sa pentru scris și despre ce l-a determinat să înceapă, în urmă cu 30 de ani, să scrie astfel de cărți, Mimo Obradov a spus: „Mie mi-am plăcut foarte mult, și căutam înnebunit, când aveam 16, 17, 18, 20 de ani, texte, reviste, cărți în care să fie descrisă această muzică ce a apărut cu vreo două decenii în urmă, adică în anii ̓50, când s-a lansat rock en roll-ul în America, și după aceea a venit peste ocean, când a fost british blues boom-ul din ̓65, ̓66 și, după aceea când a fost o explozie de creativitate pe ambele maluri ale oceanului și în Europa și-n America. A fost, practic, o revoluție, putem s-o numim, în cultura muzicală contemporană de atunci, modernă, putem s-o calificăm acum. Spunea un muzician timișorean cunoscut, Ilie Stepan, că muzica pop și rock acuma intră în categoriile de muzică clasică, adică s-au clasicizat. Ceea ce auzim acum pe la radio, pe la televiziuni, nu știu dacă putem s-o numim muzică. Este un fel de entertainment cu niște ritmuri, cu niște armonii, cu niște voci false (în sensul că sunt sintetice, nu sunt reale) și fiind atât de avid de acest gen de literatură, care era foarte greu accesibilă atunci (nici acum nu putem să spune că o găsim oriunde), am avut o nemulțumire și am zis, de ce în România nu scrie nimeni așa cum îmi place mie să citesc despre muzica asta, despre blues, despre rock, despre progresiv, despre funk, despre genurile acestea muzicale care, practic, ne-au colorat în ultimii 50, 60 de ani viețile și mă uitam, într-adevăr, în România nu era niciun critic, niciun publicist care să abordeze cu pasiune, cu imersiune aceste subiecte. Scriau, doar așa, ca informație. Și, atunci, mi-am zis că încep eu să scriu, așa cum mi-ar placea să citesc. Și asta-am făcut, iată, de vreo 30 de ani încoace”.


Noua ediție a cărții a fost prezentată de Emil Biebel, timișoreanul care a pus bazele, la începutul anilor 90, magazinului „Rocka Rolla”, și de Goran Mrakić, istoric, scriitor și jurnalist bănățean, laureat cu premiul „Radoje Domanović” pentru cel mai bun autor de satiră sârb din diasporă, în anul 2006, iar în anul 2011 a fost cel de-al șaisprezecelea laureat al prestigiosului premiu „V.I.B.” (Vladimir Bulatović), acordat de redacția ziarului „Politika”, în 2016 a fost laureat cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România - filiala Timișoara, pentru volumul „Punk Requiem”.


În cuvântul susținut în timpul lansării volumului „Peste rock și după roll”, omul din spatele legendei „Rocka Rolla”, Emil Biebel, a spus: „...Prima dată când am făcut prezentarea acestei cărți am zis că am citit-o pe nerăsuflate cu o zi înainte de lansare și am citit-o tocmai pentru că spiritul timișorean răzbătea din ea. Și ce e fain în cartea asta (eu n-o să vorbesc despre artiști), e fain că toate poveștile despre Timișoara sunt din interior, nu sunt așa văzute de undeva de deasupra: un maestru de ceremonii se uită și după aceea ne povestește cum e Timișoara. Nu. E viața Timișoarei așa cum o știm noi. (...). Deci, e o carte pe care vă sfătuiesc să o aveți cu toții în bibliotecă, dacă sunteți timișoreni, o veți iubi, vă veți simți acolo, dacă nu sunteți, veți înțelege ce e de fapt Timișoara”.


Goran Mrakić, în scurtul său moment oratoric din timpul lansării volumului, a preferat să vorbească mai mult despre autor decât despre cartea lansată la cea de-a doua ediție a ei: „Ceea ce m-a impresionat, dincolo de pasiunea față de muzica rock, la Mimo Obradov este și talentul scriitoricesc, care este evident. Eu am citit o cronică de-a sa prin 2013, cronică scrisă inițial pe Facebook, după un concert la care am fost și eu în Daos, iar acea cronică m-a transpus prin textul ei în ceea ce văzusem cu o seară înainte, încât mi se părea incredibil, și modul în care a scris despre acel concert îmi lăsa impresia că citesc o carte de proză, un text de proză în stare pură, cu foarte multe figuri de stil, cu foarte mult metafore. A reușit să surprindă, nu doar esența, ci, cumva, să facă dintr-un moment trecător, ceva care să dăinuie. (...).
În această carte este vorba despre spiritul acestui oraș, prin intermediul muzicii. Despre muzica rock, s-a scris destul de mult în cursul istoriei, dar despre scena rock timișoreană nu a scris nimeni, cred, niciodată, la modul în care-a făcut-o Mimo, și acest lucru îl recomandă nu doar ca un autor și un critic rock local, ci cred c-a depășit de mult aceste granițe, pentru că, după cum spune un dicton pe care el îl citează foarte des, «music is the best» și muzica nu cunoaște granițe, muzica nu cunoaște niciun fel de limitări și nici altceva în acest gen. Eu mă bucur c-am fost invitat să spun câteva cuvinte despre această carte, pe care o recomand. Este un «must have» pentru orice timișorean, dar mai ales pentru oamenii de aici. Mă bucur foarte mult c-am avut privilegiul să citesc aceste texte. Mulțumesc, Mimo! Mult succes în continuare!”.


Față de prima ediție, lansată în anul 2014 în Clubul Bunker din Timișoara, ediția a doua este completată cu peste 50 de pagini și cuprinde aproape 30 de capitole. A doua ediție a volumului se deschide cu „Premise la a doua ediție”, continuă cu un text introductiv, semnat Mimo Obradov, „La ce bun?”, după care sunt redate câteva comentarii la prima ediție a volumului, din partea criticii de specialitate, semnate, Bogdan Liviu Constantinescu, John Stoenescu, Nelu Stratone, Florin Silviu Ursulescu, „Cuvânt înainte la ediția a doua” purtând semnătura jurnalistului Florin Bălănescu. Noua ediție conține, față de ediția din 2013, cinci capitole noi (unul fiind despre Frank Zappa), are o altă copertă bazată pe o imagine prelucrată a unei fotografii a poetului și fotografului boem Milodrag Constantinovici, iar în interiorul cărții, ilustrațiile sunt realizate de pictorul și graficianul Franc Curk.


Loredana Tîrzioru, editor „Brumar”, s-a referit la acest nou volum cu titlul „Peste rock și după roll”, semnat, Mimo Obradov, și a spus că, „E o poezie de carte!”, apoi a invitat publicul să o citească, după care a rostit câteva cuvinte de încheiere a ediției din acest an a salonului de carte, „Bookfest”, apreciindu-l ca fiind „..un târg reușit, și-n primul rând, pentru că A FOST”.

Cornel Seracin