Istoria Timișoarei este strâns legată de piața centrală a orașului și oricare ar fi perioada istorică la care am face referire nu putem să nu amintim de Piața Operei sau Piața Victoriei, un simbol al libertății pentru timișoreni și nu numai. Este locul unde s-au adunat revoluţionarii şi unde capitala Banatului a fost proclamată în 20 decembrie 1989, primul oraş liber de comunism din România.
Inițial în acest loc a fost un bulevard principal, transformat în piaţă după închiderea laturii de sud prin construirea Catedralei Mitropolitane. Polii opuşi ai pieţei se constituie din clădirea Operei pe direcţia nord şi Catedrala Mitropolitană spre sud. Dinspre Operă spre Catedrală promenadele au purtat în conştiinţa locală numele de "Corso", pentru partea dreaptă, şi Surogat pentru partea stânga. Ambele au ansambluri arhitecturale protejate, de importanţă istorică locală.
Iniţial pe teritoriul actualei pieţe se găseau fortificaţiile vechii cetăţi. Construită de austrieci în perioada 1732-1765, aceasta avea trei intrări. Poarta Vienei – din actualul sens giratoriu din Piața Mărăști, poarta Petrovaradinului – aflată în faţa clădirii Operei, şi poarta Transilvaniei – care era în dreptul hotelului Continental. În 1870, în așteptarea unei decizii de defortificare a cetății, s-a proiectat o mică piațetă circulară în zona pieței de astăzi. Edificiul Teatrului Naţional a fost construit încă din 1872. Decizia de defortificare a fost luată în 1892, zidurile vechii cetăţi au fost demolate, iar centrul Timişoarei reproiectat pentru a permite dezvoltarea oraşului. La început, această zonă a fost concepută ca un vast bulevard-esplanadă. Până în 1948 s-a numit Bulevardul Regele Ferdinand, după care a luat numele de Bulevardul 30 Decembrie. Aspectul de bulevard s-a diminuat în favoarea celui de piaţă în momentul în care latura sudică a fost închisă prin construirea catedralei. Circulaţia rutieră şi cea a tramvaielor prin piaţă a continuat însa să se desfăşoare până în anii 80, când au fost scoase liniile de tramvai și piaţa a devenit complet pietonală. Fostul inel de circulaţie rutieră, care înconjura cartierul cetate pe locul fostelor fortificaţii şi care trecea prin faţa Operei, a fost şi el închis. Astfel s-a definitivat forma actuală de piaţă.
"Corso" este denumirea promenadei care porneşte de la Operă spre Catedrală, pe partea dreaptă. În trecut acesta era locul de plimbare al înaltei societăţi timişorene, bine iluminat, cu restaurante şi magazine de lux. Vis-a-vis de clădirea Operei, pe dreapta, se află clădirea veche a Hotelului Timişoara (1928-1929). Lângă acesta, la începutul Bulevardului Republicii se găseşte Palatul Weiss (1912). De aici începe promenada propriu-zisă, cu Palatul Lloyd (1912), care adăposteşte sediul Politehnicii, iar la parter faimosul restaurant cu același nume. În ordine urmează Palatul Neuhausz şi Palatul Merbl, Palatul Dauerbach (1913), Palatul Hilt şi la capăt Palatul Szechenyi (1913).
"Surogat" este promenada opusă, pe partea stângă, şi continuare directă a străzii Alba Iulia. Aici se plimbau în trecut doar tinerii şi muncitorii. Elevii nu aveau acces decât cu permisiunea şcolii, iar soldaţii dacă dovedeau că sunt în permisie.
Prima clădire este Palatul Löffler, după care urmează Palatul Camerei de Comerţ, lipit de care s-a construit în 1938, pe strada laterală, Cinematograful Scala, ulterior schimbat în Studio. La capătul promenadei se află o serie de clădiri de locuinţe construite între 1961-1963. Dintr-un capăt în celălalt, la parter se găsesc numeroase magazine.
„Lupoaica cu puii”, susţinută de un pilon înalt de 5m, este o replică a Lupei Capitolina, dăruită Timişoarei în 1926 de municipalitatea orașului Roma.
Fântâna arteziană, cunoscută şi sub numele de Fântâna cu peşti, a fost construită în 1957, în formă de stea cu 5 colţuri, ulterior modificată. Pe aceasta au fost filmaţi, în 1969, membrii formaţiei Phoenix cântând melodia „Totuşi sunt ca voi”.
Cu o mostenire de 14.500 de cladiri istorice, Timisoara este socotit orasul cel mai bogat din Romania în imobile ridicate inainte de 1940.
Palatul Lloyd
Palatul Lloyd a fost construit de Arnold Merbl între anii 1910 și 1912 în stil Eclectic cu accente din stilul Art Nouveau (Secession, Jugendstil), după planurile arhitectului Leopold Baumhorn (cel care a construit și Palatul Apelor). Clădirea este structurată pe trei etaje. La parterul palatului exista o cafenea intitulată Café Lloyd şi un restaurant, unde socializau doar oamenii din înalta societate timişoreană. În prezent, restaurantul Lloyd încă există. Dintre elementele decorative ale clădirii, se mai păstrează în prezent porțiuni de lambriuri, oglinzi, rămășițe din vitralii și câteva candelabre. Holul de la intrare este foarte frumos decorat. La primul etaj al clădirii activa Bursa Agricolă şi Societatea Lloyd, iar la etajele al doilea şi al treilea erau amenajate locuinţe. Palatul Lloyd a aparţinut, în perioada interbelică, Camerei de Comerţ Timişoara. Aceasta a dăruit clădirea către Universitatea de Vest, în data de 15 mai 1945. Apoi, clădirea a fost transformată în sediul Rectoratului Universităţii Politehnice, după 1948.
Palatul Dauerbach
Palatul a fost construit între anii 1912 și 1913 pentru Georg Dauerbach, după planurile arhitectului László Székely. Cladirea, ridicată în stil Art Nouveau (Secession, Jugendstil) a fost multă vreme cunoscută sub numele de Palace, după cafeneaua și restaurantul cu același nume, care au funcționat multă vreme acolo.
Fațada edificiului amplasat pe „Corso”, este împarțită în cinci părți, una centrală alcătuită din trei segmente, mai înaltă, care la nivelul acoperișului are trei frontoane de forma unei acolade ogivale. Cele două părți laterale au câte doi pilaștri, iar în partea superioară un fronton si un acoperiș mai scund.
Impozantul ansamblu, mărginit de trei străzi, se remarcă prin volumele masive şi unduite ale acoperişurilor. În clădire locuiesc mai multe familii, iar la parter functionează mai multe spatii comerciale.
Palatal Weiss
Palatul a fost construit în anul 1912 de firma Arnold Merbl pentru familia Weiss. Planurile edificiului, ridicat în stil Eclectic, îi aparțin lui Adalbert Szladek. Frontonul a fost ulterior reproiectat de László Székely, fostul arhitect șef al orașului. Clădirea este amplasată în imediata vecinătate a Hotelului Timișoara, cu vedere spre Piața Victoriei.
Palatul Weiss a fost ridicat cu scopul de a închiria apartamentele din el, iar afacerea a fost una profitabilă pentru această familie, locatarii fiind medici, întreprinzători, industriaşi şi alţi reprezentaţi de seamă ai diverselor meserii. După ce în anul 1926 a fost racordat la apă, palatul a fost și mai mult solicitat spre a fi închiriat. Astăzi clădirea are 27 de apartamente, în care locuiesc familii de timișoreni, iar la parter funcționează magazine.
Palatul Széchenyi
Este amplasat în capătul sudic al Pieței Victoriei și a fost construit între anii 1911 si 1914 după planurile arhitectului László Székely, fiind ultima cladire de pe „Corso”, în capătul dinspre Catedrală. Palatul Széchenyi, are elemente care aparțin stilului Art Nouveau și atrage atenția cu figurile feminine de la parter, frecvente în arhitectura barocă ori clasicistă a Vienei. Este admirat datorită decorațiunilor bogate, a statuilor și a basoreliefurilor care îl împodobesc. În prezent, clădirea găzduieste proprietăți private, iar la parter sunt spații comerciale.
Palatul Hilt-Vogel
Același valoros arhitect al Timisoarei, László Székely, este cel care a proiectat și palatul Hilt-Vogel din Piata Victoriei. Clădirea a fost ridicată între anii 1912-1913, în stil Art-Nouveau. În incinta construcţiei ridicată pe 4 niveluri sunt păstrate multe dintre uşile originale ale apartamentelor, iar vechiul lift este funcţional. Imobilul are 17 apartamente, care sunt fie ocupate de familii de timisoreni, fie inchiriate.
Palatul Löffler
Edificiul a fost construit între 1912 - 1913 de firma Löffler, iar arhitectul clădirii a fost chiar unul dintre cei trei fii ai familiei, Leopold. Se află pe partea denumită "Surogat" în imediata apropiere a Castelului Huniade și este structurat pe trei etaje având 46 de apartamente și 142 de camere.
În partea superioară a fațadei dinspre Modex, sub niste ferestre ovale, pot fi admirate patru grupuri statuare iar sub ele, pe două niveluri, două balcoane mari. Fațada dinspre Piața Victoriei este mult mai simplă, parțile superioare ieșite în afară având doar niște geamuri dreptunghiulare. Palatul are o mulțime de apartamente folosite drept locuințe ori sedii de firmă, iar la parter magazine și un restaurant.
Palatul Merbl
Edificiul a fost construit în anul 1911 în stil Art Nouveau (Secession, Jugendstil), după planurile arhitectului Arnold Merbl. Palatul situat pe „Corso”, este decorat cu elemente elegante, specifice secesionului vienez și are 24 de apartamente pe cele trei niveluri superioare, în timp ce parterul este destinat spaţiilor comerciale.
Palatul Neuhausz
Edificiul a fost construit în anii 1911-1912 într-o combinație de stiluri Eclectic, Seccesion si Art Nouveau maghiar, după planurile lui Laszlo Szekely. Palatul Erno Neuhausz este amplasat pe „Corso” între Palatele Lloyd și Merbl și este o construcție simetrică. Partea de mijloc a fațadei ieșite în afară prezintă un acoperiș de aramă. Deasupra lui se află un fronton semicircular, cu o fereastră ovală în mijloc. La parterul clădirii cu 4 nivele, sunt spații comerciale.
Piața Operei a rămas și la oractuală unul dintre principalele locuri de promenadă ale orașului și continua să îi atragă prin monumentele sale istorice, nu doar pe turiștii care ne vizitează orașul, ci și pe timișorenii care vor să se bucure de farmecul veacurilor trecute.
Răzvan IDVOREAN
Surse:
Discover Timiș
Banatour
