În 23 februarie, de la ora 18, la  Centrul de Proiecte din Timișoara (strada Vasile Alecsandri 1), va avea loc, în premieră, proiecția filmului documentar de scurtmetraj „EU sunt EA. Povești care vindecă”. Proiecția va fi urmată de o discuție liberă între public și realizatorii acesteia. Accesul la eveniment este gratuit, fiind condiționat doar de restricțiile în vigoare.

În 2020, când lumea a intrat în modul de Pauză, fiecare dintre noi am pornit în cursa de găsire a echilibrului interior, sub imperiul unui infinit de emoții amestecate. Cât de greu a fost să ne recalibrăm viața? 

Prin scurtmetrajul 𝗟𝗮 𝗙𝗲𝗺𝗶𝗻𝗶𝗻 | 𝗘𝗨 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗘𝗔 | 𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚̆ am documentat viața din pandemie a patru femei cu ocupații, vârste și preocupări diferite. Sunt povești-pansament, pe care odată ce le ascultăm, ne obligăm la o introspecție autentică despre propriile trăiri, transmit realizatorii.

Producția video redă experiențele personale ale celor patru femei, Sofia Băcanu, Roxana Șulți, Daniela Negoț și Aneta Vidoni, sub forma unor interviuri individuale și se încheie cu o perspectivă reflexivă a antropologului Leyla-Safta-Zecheria.

Scurtmetrajul este regizat de Carmen Lidia Vidu (regizor de film, evenimente culturale și teatru multimedia și, totodată, o puternică voce feministă), iar din echipa de producție fac parte Cristian Văduva (producție video) și Uțu Pascu (inginer de sunet).

Inițiativa face parte din proiectul La Feminin, organizat de asociația Noi Re-Cream, este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

 

Camelia B.




https://facebook.com/events/s/lansare-documentar-la-feminin-/650426052844681/ .