Ziua Sf. Andrei și 1 Decembrie, Marea Unire, au fost marcate la sediul „Valeriu Braniște” al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, filiala Timișoara, luni, 29 noiembrie, printr-un simpozion în care au prezentat comunicări și au purtat dialog invitați, istorici militari, jurnaliști, magistrați.
Sesiunea a fost moderată de vicepreședintele U.Z.P.R., filiala Timișoara, Dumitru Buțoi și a fost structurată în două părți. În prima parte s-a discutat despre Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, la cei 103 ani de la înfăptuirea lui, iar în partea a doua a fost marcată ziua Sf. Andrei (30 noiembrie), inginer Andrei Gorșcovoz, președintele Asociației refugiaților, deportaților, evacuaților, expulzaților și strămutaților pe motive etnice din Ardealul de Nord, 1940-1945, „Ardeal 2021”, cinstind cum se cuvine această zi, ziua onomasticii domniei sale. Momentul aniversar a fost deschis prin rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru”, urmată de o scurtă predică a preotului Horia Țâru referitor la această rugăciune.
Unirea de la 1 Decembrie 1918 a fost un act de voință al națiunii române, care și-a urmat destinul ei și a consonat cu dorințele de veacuri ale strămoșilor, îndeplinind și din punct de vedere politico-administrativ, ceea ce Dumnezeu a lăsat prin destin locuitorilor acestei părți a lumii, Unirea Regatului României sub conducerea bravilor săi suverani, Regele Ferdinand I „Întregitorul” și Regina Maria cea Mare. Chiar dacă Unirea nu a adus îndeplinirea tuturor dezideratelor rostite la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ea a consolidat puterea Regatului României și a adus prosperitate locuitorilor săi, Regatul Întregit al României urcând noi etape de evoluție politico-statală.
Sigur, Unirea a fost realizată prin jertfa soldaților Armatei Regale Române, prin jertfa românilor care, unii, deși aflați în armata imperiului, fiind nevoiți să lupte împotriva fraților lor din Regat, odată cu apropierea de sfârșit a Marelui Război, au lăsat vechea stăpânire și au intrat în rândul noii administrații, aducându-și contribuția lor la Marea Unire.
Similitudini între ceea ce a fost atunci, în acel Decembrie 1918 și ceea ce avem acum, la 103 ani de la acel moment, găsim în ceea ce privește pandemia. În 1918, Unirea s-a făcut în timp ce întreaga Europă, întreaga lume, era marcată de gripa spaniolă, iar azi, întregul mapamond este marcat de această gripă chinezească care de doi ani face ravagii pe mapamond, îngrozind întreaga lume. Atunci, gripa spaniolă a fost învinsă de națiunea română, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia adunând pe Câmpia Libertății, fără teamă de această gripă, sute de mii de români. Rămâne să cercetăm mai mult documentele de arhivă și de aflat cum au fost acele vremuri bântuite de gripa spaniolă și cum au sfidat românii acea gripă și au făcut deplasare, împotriva voinței unor așa-numite autorități militare, până la Alba Iulia. Referitor la Alba Iulia, inginerul Gorșcovoz și-a amintit ceea ce a aflat de la bunicul domniei sale și a spus: „De la bunicul meu citire: la Alba Iulia, toți țăranii care-au venit, au avut la gât ardei iute, că mâncau ardei iute contra gripei”.
Prima comunicare a sesiunii a fost susținută de Ion Ionescu, magistrat, care a subliniat faptul că Unirea de la 1 Decembrie 1918, „e năzuința și întruchiparea de veacuri a vrerii poporului român de a se uni cu Țara”.
Despre momentele ce au precedat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, momente pe care Banatul le-a trăit intens, Ion Ionescu a spus: „Noi știm, mai ales bănățenii, ce am pățit aici. Trupele sârbești au plecat din Banat în vara lui 1919. Au înființat această republică a lui Roth, în primul rând, care era acompaniat de colonelul Bartha și au vrut să facă republica Banatului. Dar el voia să o subordoneze Ungariei. Sigur că ceilalți bănățeni nu erau de acord, în frunte cu liderul Cosma și au fost multe proteste. Dar lucrul cel mai cumplit a fost că veniseră trupele sârbe și au pus stăpânire pe Timișoara”.
În continuarea prezentări susținute, Ion Ionescu a enumerat câțiva din liderii bănățeni care au participat pe bază de credenționale la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, printre cei amintiți fiind, preotul Patriciu Barbu, Teodor Păcățianu, Valeriu Braniște, Mihail Gașpar, Iuliu Vuia, Constantin Baba, Coriolan Buracu etc.. Magistratul Ion Ionescu și-a încheiat comunicarea rostind o poezie al cărei autor este, poezie despre 1 Decembrie 1918.
A urmat comunicarea prezentată de Ștefan Tat (col. ret.), în care s-a vorbit, printre altele, despre faptul că mai există voci care susțin că Unirea și Marea Adunare de la Alba Iulia s-au făcut „sub amenințarea armatei române”, subliniindu-se faptul că, „conform Decretului Regal din data de 9 noiembrie, au continuat acțiunile militare pe teritoriul care a fost al României, dar era ocupat de către armatele austro-ungare, deci nu au intrat pe teritoriul Transilvaniei de care se vorbește”. S-a menționat Consiliul Național Român Central, organ politic al românilor din teritoriile aflate atunci sub administrația austro-ungară, înființat la Oradea și, mai târziu mutat la Arad.
În comunicarea prezentată, col. Tat a menționat două evenimente foarte importante care au precedat Marea Unire de la 1918, „la Viena, pe data de 24 septembrie, Constantin Isopescu-Grecul a anunțat, conform principiilor wilson-iene, Românii din Austro-Ungaria, toți românii, cei patru milioane, nu mai depind de Viena și ascultă numai de Consiliul Național existent la Oradea, și a doua, declarația în Parlamentul ungar, la Budapesta, în care a zis că Românii și-au luat soarta în propriile mâini”.
A urmat cuvântul rostit de istoricul militar Constantin Gomboș care a avut bunicii participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, bunici care au fost un timp sergenți în armata Austro-Ungară, iar după destrămarea imperiului, au trecut de partea Unirii. Făcând o incursiune în istoria României de-a lungul timpului, Constantin Gomboș și-a amintit de anii copilăriei, ani pe care i-a petrecut la Alba Iulia și în care și-a dat seama că nouă putere instaurată în România de după cel de-al doilea război mondial interzice și evită să vorbească și să prezente așa cum a fost acel moment din 1 Decembrie 1918: „Copil fiind, nu era voie să se spună în ̓47, ̓48, de Unire. Orașul (Alba Iulia) era condamnat. Era oraș capitalist-burghez. Roller ne scosese Unirea din istorie. Sala Unirii era sală de dans, frescele cu Ferdinand și cu Regina Maria din Catedrală erau date cu var, deci, nu se știa cine sunt pictorii, ce-i la 22 octombrie 1922, că s-au încoronat la Alba Iulia ca primii Regi ai României Mari. După aceea au început să se miște lucrurile. Lucrurile se mișcă după 1964, 1965 și mai ales după 1968...”.
Participant la prima serbare publică a zilei de 1 Decembrie, după 1989, la Alba Iulia, atunci când vechiul regim a încercat cu o ultimă sforțare să-și verse mânia pe reprezentanții celor care au luptat pentru menținerea Unirii, huiduindu-i, colonelul Gomboș a atras atenția asupra faptului că „Unirea este folosită politic, și nu e bine. Istoricii au o părere despre Unire, oamenii politici, alta. Unirea asta a noastră este și-n sufletul nostru, este-n memoria, în mentalul nostru de români. Când zici român, zici că ești și urmaș al marilor Români care au înfăptuit inclusiv Unirea”.
Referitor la unele opinii care susțin că Unirea de la 1918 și Marea Adunare de la Alba Iulia au fost săvârșite sub forța armelor, Constantin Gomboș a susținută că, „nu-i adevărat! Armata germană a lui Mackensen se retrăgea. A stat la 10 km de Alba Iulia până s-a făcut Unirea și apoi i s-a dat voie să treacă de la Alba Iulia, pe Valea Sebeșului, să iasă din țară. Armata română, trecuse Carpații, e adevărat, Regimentul cinci Vânători era la Brașov, spre Sibiu, și după aia a venit la Alba Iulia să apere Unirea și la Târgu Mureș, dar, nu s-a făcut cu forța armelor. Participanții au fost prezenți pe baza acelor credenționale care erau documentele de bază ale Unirii. Unirea a fost un fel de Parlament al neamului românesc din Banat, Crișana, Maramureșul (Ținuturile Ungurești, cum se zicea pe vremea aceea), în care Consiliile Locale au ales reprezentanții lor la Alba Iulia. Sigur că, în documente sunt 1228 de cetățeni, reprezentanți. Toate clasele sociale, toate asociațiile, inclusiv de cântări, artistice, religioase sunt prezente acolo, au fost acolo și au hotărât prin vot deschis, frumos, elegant, românește, creștinește”.
Referitor la înfăptuirea Unirii de la 1918, istoricul militar Constantin Gomboș continuă să cerceteze momentele care au adus înfăptuirea acestui Act, iar în curând va publica un volum cu titlul „Drama românilor de pe frontul din Galiția”, considerând că acest subiect a fost prea puțin sau deloc reflectat în istoriografia din România.
Jurnalista și poeta Silvia-Constanța Hârceagă a dat un ecou în versuri evenimentului recitând câteva fragmente din drama „Mira” de Mihai Eminescu, apoi a recitat câteva poezii patriotice-ostășești din propria-i creație. Premergător acestor momente, distinsa invitată a susținut că, „Unirea a fost sufletul românilor dintotdeauna și Carpații n-au fost un zid care să-i despartă niciodată. Ei au fost uniți dintotdeauna în momentele și evenimentele mai importante ale istoriei, și până s-a ajuns la Unirea de la Alba Iulia au fost multe momente premergătoare Unirii, începând cu Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Mihai Viteazu”.
Jurnalistul Ioan Medoia, în luarea de cuvânt din timpul sesiunii a amintit faptul că străbunicul domniei sale, de la Vărădia din județul Caraș, a participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918 și a continuat printr-un apel lansat invitaților prezenți la sesiune pentru a fi susținut să afle mai multe amănunte despre unul dintre eroii din timpul Marelui Război, colonelul Vasile Branca, care a fost colonel în armata austro-ungară, dar care, la finalul războiului a trecut de partea Unirii, iar pentru asta a fost condamnat la moarte de către reprezentanții imperiului, unii istorici popularizând că el ar fi și fost executat, însă lucrurile nu au stat chiar așa, domnul Medoia amintindu-și că, în vremea copilăriei domniei sale, Vasile Branca a venit în satul cărășean Vărădia și a fost primit cu multă bucurie de săteni. Jurnalistul Ioan Medoia are nevoie de informații referitoare la Vasile Branca pentru că lucrează la o monografie a satului natal Vărădia și dorește să includă aceste informații în această nouă monografie.
Jurnalistul Nelu Ioan Roșca a vorbit la sesiune despre satul natal Șanovița, din care au fost prezenți la Marea Unire de la Alba Iulia șase participanți, participanți despre care a aflat documente oficiale și a scris în cele două ediții ale monografiei satului bănățean Șanovița.
Poetul lugojan Nicolae Toma, participant la această sesiune de aniversare a Unirii, a susținut că, „ziua Marii Uniri este cea mai mare realizare a poporului român. Dar noi păstrăm nostalgia unei uniri care n-a durat. Asta demonstrează că noi am făcut parte din mecanismele marilor puteri. Marile puteri ne-au făcut să ne unim și tot ele au făcut să ne despărțim. Acuma, eu zic că, dacă nu era revoluția din Decembrie, n-am fi avut ziua de 1 Decembrie să sărbătorim Ziua Națională a celei mai mari realizări”.
Sigur că, despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, stabilită, de noua putere revoluționară instaurată în țară după 1989, Zi Națională a României, nu s-au epuizat toate informațiile, rămânând să se cerceteze arhive și să se scoată la iveală noi dovezi care, poate, ar aduce noutăți despre acel eveniment important din istoria României. Completarea fondului documentar devine obligatorie în privința Banatul în timpul „ocupației” Armatei Regale Sârbe, dar și în ceea ce privește așa-numita „republică bănățeană”.
Se cunoaște că, spre sfârșitul Marelui Război, când în Ungaria se producea răsturnarea vechiului regim, noul guvern condus de contele Mihály Károlyi a solicitat un armistiţiu cu Antanta în numele unei Ungarii independente. La tratativele privind acest armistițiu, reprezentanții României au lipsit, el finalizându-se cu semnarea unei convenții la Belgrad, în 13 noiembrie 1918. În urma acestui tratat, armata regală sârbă a primit mandat să intre temporar în Banat, cu misiunea de a menţine ordinea și a supraveghea aplicarea prevederilor de către Ungaria.
Reprezentanții acestei armate s-au opus plecării românilor bănățeni la Alba Iulia pentru a vota Unirea, iar în această situație se ridică întrebarea, de ce această opoziție a acestei armate din vecini, pentru că nu dorea unirea tuturor românilor într-un stat din care să facă parte și Banatul sau pentru că, fiind la acea vreme gripa spaniolă, noua putere armată s-a opus plecării la Alba Iulia pentru a împiedica contaminarea participanților cu această gripă, aplicând prevederile unor protocoale care, poate, se aflau în vigoare la nivel european în acele vremuri.
Pe baza cercetărilor efectuate, jurnalista Silvia Hârceacă, referitor la acest subiect, a susținut următoarele la sesiunea ce a avut loc la U.Z.P.R.: „Sârbii niciodată nu au fost de acord cu unirea Banatului cu România, pentru că, dacă citim opera politică a lui Avram Imbroane vedem ce poziție au avut și ce mult au luptat pentru ca Banatul să fie autonom, pentru că ei aveau în plan, așa cum au luat sub aripa lor Croația, așa să ia mai târziu și Banatul. De aceea ei s-au împotrivit și nu au vrut să participe bănățenii la Marea Unire, și cât au putut au boicotat plecarea la Alba Iulia”.
În ceea ce privește această situație din Banatul sfârșitului de an 1918, pentru a fi aduse noi informații, se impune completarea fondului documentar, iar în acest sens, o investigaţie în arhivele sârbești, devine inevitabilă. Doar astfel vom putea afla, pe baze științifice, dacă putem vorbi despre o „ocupație” a Banatului la sfârșitul lui 1918 de către Armata Regală Sârbă sau despre sosirea acestei armate pentru aplicarea unor măsuri cu adevărat de protecție și ordine.
Cornel Seracin
Foto. ziarul TIMISOARA
