În anotimpul recoltelor bogate, toamna, există întotdeauna o armonie și o strălucire aparte în cer, iar acea armonie și strălucire inspiră artistul vizual spre creații solare, creații unice în felul lor, așa cum n-ar putea fi sau n-ar fi fost vreodată. Chiar la începutul lunii noiembrie, în prima zi a lui brumar, trei artiste vizuale din Asociația Culturală „Prezent” au montat o astfel de expoziție solară pe care-au vernisato în cea de-a treia zi a lunii, în spațiul Galeriei de Artă „Aromnii Cromatice” din Timișoara.
Expoziția se intitulează „Retrospectivă autumnală” și cuprinde cele mai de succes lucrări de pictură realizate în timp de trei doamne, Maria Hadiji, Gabriela Pietreanu și Simona Molnár, evenimentul expozițional fiind cel de-al treilea prezentat în spațiul galeriei mai sus amintite de la inaugurarea acesteia din nouă septembrie 2021.
Așadar, o expoziție sub semnul lui trei nu ar fi putut să fie altfel decât una solară, însă ea nu conține doar picturi ce aduc în prim-plan anotimpul toamna, tematica variată arătând faptul că cele trei artiste, atunci când au intitulat expoziția „Retrospectivă autumnală”, au gândit să-și prezinte publicului iubitor de artă, creațiile lor de-a lungul timpului, așezând pe simeze cele mai de succes lucrări pe care le-au realizat, vizitatorul fiind invitat să admire bogata lor inspirație de-a lungul timpului. Au decis să inaugureze această expoziție, toamna, pentru că acest anotimp este un moment incredibil de nostalgic, dar și unul plin de înțelesuri.
„Ne-am gândit că este toamnă și ne-am gândit că ar fi bine să aducem o parte din creațiile noastre și, atunci, e un fel de retrospectivă a ceea ce am lucrat până acum. Temele sunt diverse, și acest titlu cred că combină tot ceea ce prezentăm noi aici”, ne-a spus Maria Hadiji, artist vizual din Asociația Culturală „Prezent”.
Maria Hadiji este absolventă a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie a Universității de Vest din Timișoara, specializarea istorie, doctor în istorie, și absolventă a Școlii de Arte din cadrul Centrului de Cultură al Județului Timiș, Secția Pictură, clasa, prof. Lucia Kolla-Stoica, promoția 2017-2019. În prezent, este masterand, anul doi, al Facultății de Arte și Design - Universitatea de Vest, Timișoara, Secția, Design ceramic.
De-a lungul timpului a participat la numeroase expoziții colective, însă aceasta este ce-a de-a doua expoziție de grup. În general, ca tehnică de lucru, utilizează acrylic-ul, combină acrylic-ul cu tehnică mixtă sau pouring acrylic, utilizează foița de aur, iar ca elemente de adaus, paiete, mărgeluțe diverse, pastă de structură, grund (o combinație între acestea), ceramica, pe care a încercat să o combine cu pânza-n sine pentru a aduce ceva inedit în atenția vizitatorilor.
Pe lângă lucrările în care apar semnele toamnei, Maria Hadiji aduce în această expoziție deșertul, trimițând vizitatorul la exotica lume orientală în care nisipul auriu amintește că toamna poartă mai mult aur în buzunar decât toate celelalte anotimpuri la un loc.
Referitor la expoziție, Maria Hadiji consideră că ea transmite fiecărui vizitator în parte „un mesaj pozitiv, optimist” și face un apel de suflet către iubitorii de artă care trec pragul galeriei pentru a vizita expoziția, „să nu uităm să trăim chiar și-n condiții grele, în condiții care nu ne sunt prielnice. Din contră, cred că în acele momente suntem mai creativi și încercăm să avem viață în noi, efectiv, și să redăm viața asta cumva. Găsim o modalitate, o cale, așa cum am găsit întotdeauna o cale de exprimare în condiții grele. În condiții în care e imposibil de trăit s-a găsit un numitor comun, ceva de care să se agațe fiecare. Eu cred că e un mesaj pozitiv, avem culoare, o cromatică foarte diversă și fiecare găsește ceva care să-i placă, aici, în expoziție, care să-l atragă. Poate cromatica, poate tehnica, poate un anumit peisaj sau florile. Găsim de toate, până și personajele umane sunt prezente sub o formă sau alta, stilizat”.
Lidera de vârstă a grupului este Gabriela Pietreanu, absolventă a Facultății de Sociologie și Psihologie și a Școlii de Arte din Timișoara. Doamna Pietreanu a participat la numeroase expoziții colective și de grup, iar despre expoziția „Retrospectivă autumnală”, despre tehnicile de lucru pe care le utilizează în pictură, despre pasiunea sa, pictura, ne-a spus următoarele: „Lucrările nu au fost pregătite special pentru expoziție. Toate sunt lucrări mai vechi, pe care le-am considerat potrivite pentru toamnă, prin cromatică. Tehnica este una mixtă special. Folosesc diverse tehnici, pastă de structură, materiale, nu neapărat neconvenționale, dar duse puțin dincolo de zona pensulei. Lucrez, în general, intuitiv. E mai mult intuitiv și pentru că lucrez din plăcere. Fac acest lucru de plăcere, nu știu exact, întotdeauna, rezultatul final ce va fi, care va fi. Sunt ușor rebelă, în general, prin structură, și atunci nu pot să spun că redau ceva anume în picturile mele. Am încercat, pentru că, până la urmă, totul este o experiență, o încercare de fiecare dată. Orice tablou e o nouă provocare și nu știu exact ce voi obține la final”.
În expoziție, Gabriela Pietreanu are tematică variată în lucrări, prezentând viziunea personală a unui sfârșit de toamnă, a unei veri târzii, pictură abstractă, flori, siluete feminine. Referindu-se la mesajul pe care expoziția-l transmite vizitatorilor, Gabriela Pietreanu ne-a împărtășit că, „ce fac, și ceea ce este expus, este, în primul rând, o stare de bine, solar. Este o expoziție solară. Aceasta este și partea mea de gândire, solar. Dă o stare de bine și, să ne bucurăm de toamnă, că urmează iarna pe care vedem cum o vom reprezenta mai departe”.
Simona Molnár prezintă în expoziție lucrările sale mai noi sau mai vechi, toate însă purtând amprenta unui artist de formație autodidact, care, cu un ochi atent, de fiecare dată când călătorește, străpunge mediul înconjurător în căutarea unor peisaje care să-i rămână pe retină, peisaje pe care, apoi, să le pună pe pânze. Lucrările semnate „Simo”, redau peisaje de toamnă, peisaje în culori albastru și verde, culori calde, pline de lumină și energie, care aduc admirație și splendoare vizitatorilor, orașe ale viitorului, cu clădiri în care atrag atenția liniile deosebite ale unui desenator tehnic priceput.
Atrage atenția lucrarea intitulată „Sakura”, numele florii cireșului japonez, aceste flori având semnificații profunde în cultura japoneză. În această lucrare, tot ce ține de negru, toate culorile din fond, au fost realizate cu șpaclu, iar florile de cireș au fost realizate cu pensula. Artista ne-a mărturisit că „tot tabloul, în general, este făcut cu șpaclu, nu este făcut cu pensulă și cu alte instrumente”, iar ideea care a stat la baza expunerii lui „era să ne dea un pic de veselie, florile de cireș, să fie un pic mai luminată expoziția”.
Referitor la mesajul pe care vizitatorul l-ar putea percepe după expoziție, Simona Molnár consideră că transmite veselie și încântare tuturor vizitatorilor, iar „încercarea noastră de a reda pe pânză sentimente frumoase prin armonia culorilor” va rămâne întipărită mult timp în memoria iubitorilor de artă.
Expoziția intitulată „Retrospectivă autumnală” conține un catalog, în care sunt prezentate cele trei artiste, în paginile acestui catalog fiind redate, în format print, lucrările expuse. Expoziția este cu vânzare și poate fi vizitată în spațiul Galeriei de Artă „Armonii Cromatice” din Timișoara, Bulevardul 16 Decembrie 1989, nr. 14, până vineri, 12 noiembrie.
Cornel Seracin

