Pentru a marca împlinirea celor 140 ani de relații diplomatice dintre România și Regatul Spaniei, Asociația „Via Rumania Cultura” oferă timișorenilor o inedită expoziție de fotografie în care vizitatorul poate admira România văzută prin ochii fotografului spaniol Carlos Permuy, invitat să prezinte publicului timișorean creațiile sale fotografice de către președintele Asociației „Via Rumania Cultura”, Excelența Sa Jose Miguel Viñals Ariño, Consul Onorific al Regatului Spaniei în Timișoara.
Expoziția a fost inaugurată la Centrul Multifuncțional Bastion, Timișoara, și este intitulată „The Romanian files” („Dosarele românești”), fiind prezentate publicului, în condiții grafice deosebite, 90 de fotografii dintre cele pe care fotograful spaniol le-a realizat de-a lungul anilor în România. Aceste fotografii oferă aspecte remarcate de Carlos Permuy în București, Timișoara și Cluj precum și în unele localități rurale din România.
De-a lungul istoriei, România și Spania au avut numeroase apropieri și conexiuni. Unul din strămoșii națiunii române, împăratul Traian, s-a născut în Andaluzia de astăzi, iar Curtea Castiliei avea să trimită ambasadori la Curtea Moldovei lui Ștefan cel Mare. Primele relații diplomatice directe hispano-române fiind cunoscute din secolul al XV-lea, când voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, și regele Alfons al IV-lea de Aragon au încheiat un tratat de colaborare. În secolul următor, contactele româno-spaniole s-au intensificat, mai ales în domeniul culturii, cronicarii și istoricii de secol XVII furnizând știri despre Spania și locuitorii acestui stat.
Regatul Spaniei avea să recunoască independența de stat a României în 12 aprilie 1880, iar la 23 iunie 1881, Guvernul spaniol solicita autorităților de la București agrementul pentru înfiinţarea unei reprezentaţiuni permanente în capitala administrativă a Regatului României. După ce a primit consimțământul Guvernului din Regatul României, în iulie 1881, se înființa Legația Regatului Spaniei la București, condusă de nobilul spaniol, diplomatul Juan Pedro de Aladro, însărcinat cu afaceri.
Revenind la expoziția inaugurată la Centru Multifuncțional Bastion din Timișoara, autorul fotografiilor ce compun această inedită expoziție, Carlos Permuy spune că, „de la prima vizită în România, a descoperit similitudini între București și Madrid, dar un Madrid al anilor '80, care, după 40 de ani de dictatură, făcea ca totul să pară (sau să fie) nou, proaspăt, era acel entuziasm al oamenilor care intră într-o etapă nouă și au o mulțime de posibilități în față”. Astfel, fotograful a văzut schimbări în Madrid-ul anilor '80, în cinema, literatură, fotografie, muzică, în acel timp în capitala Regatului Spaniei devenind celebră o mișcare socioculturală numită „La Movida Madrileña”, influențată de o creștere economică rapidă a Spaniei și de o explozie a libertății după moartea dictatorului Francisco Franco.
La fel cum s-a petrecut în Madrid-ul anilor '80 în Spania, când această mișcare a luat amploare în întregul Regat spaniol, fotograful Carlos Permuy avea să constate că și aerul bucureștean similar se transmisese peste tot în România, el găsind semnele aceluiași gen de manifestare în Cluj și Timișoara.
„Artistul fotograf a vrut să arate lumii acest aer de schimbare, și a fotografiat momente din viața străzii, de zi cu zi, în gări, la metrou, pe străzi dar și intrând în desfășurarea acțiunilor noastre cotidiene, în cimitire, biserici, la repetiții de balet, la așezarea decorurilor pentru un film. Nu pentru a împărți lucrurile în bune și rele și a spune ce e de făcut ci, pur și simplu, pentru a prezenta realități pe care le găsea interesante prin paralelismul cu țara lui, cu posibilitatea că instantaneele lui ar putea să ne facă a conștientiza situații și determina eventuale schimbări”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatorii expoziției.
Carlos Permuy s-a născut în 1972 în insula Menorca, a studiat fotografia documentară la University of the Arts, Londra, și la School of Arts and Design, Barcelona. Este un colaborator permanent al Agenției Agora, lucrările sale au fost publicate de Conde Nast Traveller, BMW Lifestyle, Michelin, reportajele sale foto au acoperit, pe lângă mai toate țările europene, și o mare parte din Asia și America de Sud. Cele mai recente expoziții ale sale au fost proiectul „Gente común” la centrul Michelin Wall Art din Madrid (2019) și „Hommage to Provoke” la Galeria Es Mignorn din Menorca (2021).
Referindu-se la expoziție, Excelența Sa Jose Miguel Viñals Ariño, Consul Onorific al Regatului Spaniei în Timișoara și președinte al Asociației „Via Rumania Cultura”, a spus că este „despre evoluție și schimbare în societatea românească, o privire optimistă către viitorul țării”.
Expoziția va rămâne pentru vizitare în spațiul de la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara până în data de 10 octombrie, artistul spaniol declarându-și disponibilitatea de a realiza workshopuri legate de fotografie cu studenții timișoreni. Expoziția se înscrie într-un ciclu mai larg de evenimente dedicate bunelor relații dintre Regatul Spaniei și România.
Cornel Seracin

