Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin” prezintă duminică, de la ora 11, în deschiderea Festivalului Internaţional de Animaţie „Sub bagheta lui Merlin”, ediţia a VI-a, spectacolul „Ţara Rutabaga. Hoinăreală în zig-zag”, de Carl Sandburg. O familie disfuncţională, aproape obişnuită, în bucătăria ei, după un mic dejun „cu cafea şi prăjiturele”: toate închipuite! Toţi ai casei în care „clanţele deschid uşile, iar fumul iese pe horn” stau cu ochii în telefoane, butonează, scroll-ează, îşi verifică like-urile şi, poate, îşi trimit unii altora inimioare virtuale: o scenă atât de familiară azi, încât e greu să nu te vezi în ea. Fiecare, în telefonul lui, în lumea lui. Spectacolul e un puzzle scenic din opt Poveşti din Ţara Rutabaga (titlul original: Rootabaga Stories), carte a lui Carl Sandburg (1878-1967), scriitor, jurnalist, poet suedezo-american, triplu laureat cu Premiul Pulitzer şi deţinător al unui trofeu Grammy. Cartea, apărută în 1922, a fost publicată în România în 1969 şi nu a mai fost niciodată reeditată în limba română, devenind astăzi o carte pe cât de frumoasă, pe atât de rară. Distribuţie: Mădălina Ghiţescu Petre, Cristi Brătoiu, Raul Lăzărescu, Raluca Grumăzescu, Raul Bastean, Luana Uncruţiu, Robert Copoţ. Biletele costă 10 lei pentru copii şi 20 pentru adulţi şi pot fi cumpărate online sau de la casieria teatrului, orar: de marţi până vineri, 12-15, duminica, 9:30-12:30. (A.B.)

