„Flight Festival” a luat naștere în 2019 și este un festival de muzică, artă și tehnologie dezvoltat de organizatori în contextul în care municipiul Timișoara va găzdui Capitala Europeană a Culturii în anul 2023. Obiectivul festivalului este de a introduce cât mai mulți participanți în fascinanta lume a fenomenului cultural și de a poziționa Timișoara pe harta festivalurilor relevante din Europa.


„După o ediție anterioară cu multe provocări, dar implementată cu succes în plină pandemie, anul acesta suntem convinși că va fi mult mai bine. În domeniul muzical pregătim patru scene, care să acopere toate gusturile muzicale și avem în program multe experiențe inedite, de care tuturor ne era dor și pe care le vom dezvălui în viitorul apropiat - de la activități pentru familii și copii (ateliere creative, lansări de zmeie, zboruri cu avionul), până la interacțiunea cu tehnologiile viitorului, proiecții de film și spectacole de teatru cu actori consacrați, experiențe culinare, distractive și locuri de relaxare.
În plus, o noutate a ediției cu numărul 3 este că ne propunem să fim un festival eco friendly și pregătim pentru public o serie de activități sustenabile.
Flight Festival va fi, cu siguranță, locul unde să îți dorești să evadezi din cotidian și să te întâlnești cu cei dragi într-o atmosferă de festival, în condiții de siguranță”, a declarat, referindu-se la ediția din anul 2021 a „Flight Festival”, Andreea Petrica, P.R.-ul festivalului.


În contextul crizei sanitare ce a fost provocată de virusul chinezesc, „Flight Festival” a fost singurul festival de anvergură, din România, care nu s-a anulat, ci s-a reinventat. Ediția de anul trecut a festivalului a oferit publicului evenimente culturale apreciate, chiar dacă desfășurarea lui a impus respectarea regulilor și restricțiilor impuse de pandemia care a invadat mapamondul.
Cea de-a treia ediție de festival va avea loc la sfârșitul acestei veri, în perioada 20 august - 1 septembrie, în Timișoara. Evenimentul acoperă un program centrat pe cele 3 componente (muzică, artă și tehnologie), care se va întinde pe perioada a 13 zile, în multiple locații, atât din Timișoara (Bastionul Theresia, Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul, D’arc pe mal, Piața Sf. Gheorghe, Iulius Town, Aerodrom Cioca), cât și din câteva localități periurbane din cadrul zonei metropolitane.
Și anul acesta componenta muzicală va fi axată preponderent pe artiști români, sprijinind în continuare sectorul cultural românesc, care a trecut prin momente dificile.
Pentru ediția din acest an, organizatorii au dezvăluit primele nume care vor urca pe scena „Flight Festival” de la Aerodrom Cioca, în weekendul 27-29 August: Subcarpați, Vița de Vie, Golan, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast, Cred Că Sunt Extraterestru & Yardie Flo (Basska), Om la Lună, Melting Dice, K-LU. Celelalte surprizele legate de artiștii (inclusiv internaționali) care urmează să concerteze în vara 2021, vor fi dezvăluite în curând publicului participant.
Ediția a treia a „Flight Festival” va oferi iubitorilor de teatru spectacole ale unor instituții și academii reprezentative pentru această artă, centrate pe etniile care sunt parte din multiculturalitatea prin care Timișoara s-a remarcat atât pe plan național, cât și la nivel internațional. Pentru cinefili, festivalul de film din cadrul „Flight Festival” va aduce proiecții în aer liber ale unor pelicule celebre, în locații idilice (pe malurile Begăi, pe malul unui lac sau într-un parc central).
La această ediție a festivalului nu va lipsi tehnologia, care va surprinde participanții la festival printr-o conferință cu speakeri avangardiști, în cadrul seriei Tech Talks, prin soluții inovatoare, generate în cadrul Flight Hackathon pentru provocările create de găzduirea, în 2023, a Capitalei Europene a Culturii la Timișoara, dar și prin interacțiunile cu diverse tehnologii inovative care ne vor impacta pe fiecare dintre noi, în perioada imediat următoare (Tech World).
Evenimentul este organizat de Fundația „Flight” Timișoara cu sprijinul autorităților locale și al partenerilor din mediul de afaceri. Mai multe informații despre „Flight Festival” 2021 se pot găsi pe pagina de Facebook, bilete fiind deja puse în vânzare la un preț early bird, atât în rețeaua Entertix, cât și în rețeaua iabilet.ro.

Cornel Seracin