De Ziua Culturii Naționale, filmul „La drum” de Dumitru Budrala se relansează on-line. „La drum” este primul film documentar observațional din România și spune povestea transhumanței păstorilor din Transilvania la început de mileniu III și dintotdeauna. Filmul a fost lansat la Cinéma du Réel din Paris și premiat la festivaluri naționale și internaționale.
„Acest Drum al oilor este oarecum asemănător cu Drumul mătăsii sau cu Drumul sării. Este romantic, periculos și foarte real. Și este parcurs încă în zilele noastre. Filmul «La drum» arată viața neștiută a ciobanilor transhumanți, care merg cu turmele zeci de kilometri în fiecare zi pe orice vreme, dorm sub cerul liber și înfruntă vremea, animalele sălbatice și autorități haine”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, regizorul acestui film, Dumitru Budrala.
Potrivit poetului Radu Vancu, „«La drum» documentează unul din miturile fondatoare ale culturii noastre și poate fi considerat o variantă a mitului Mioriței sau a Baltagului, pe care o transformă documentar. Avem Miorița făcută documentar sub ochii tăi, o operă de cinema real. În același timp, filmul «La drum» arată că există buzunare de realitate care rezistă prin forța lor mitică la virtualizarea lumii și sunt mai rezistente și mai puternice decât epoca istorică a ecranului global pe care o traversăm”.
Referindu-se la acest film, regizorul și scenaristul Cristi Puiu a transmis: „Dragostea cu care Dumitru Budrala îi filmează pe acești păstori nu este în niciun fel contrafăcută. Filmul întărește sentimentul că ești acolo, alături de ei. Este ceva înduioșător, care pe mine m-a emoționat foarte tare. Mi-ar plăcea ca oamenii să vorbească despre acest film, să-i acorde atenția pe care o merită”.
Filmul poate fi vizionat on-line începând de joi, 14 ianuarie, pe site-ul https://www.astrafilm.ro/la-drum/ și pe pagina de Facebook Astra Film Festival.
Cornel S.

