Pentru admiterea studenților în anul universitar 2020/2021, Universitatea Politehnică Timișoara vine cu o inovație la două dintre facultățile sale. Potrivit metodologiei de admitere la ciclul de studii licență, aprobată de conducerea Universității Politehnica Timișoara, admiterea studenților la Facultatea de Automatică și Calculatoare și la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, se poate face prin opțiunea candidaților pentru una din următoarele trei variante:
1. - examen on-line bazat pe portofoliu de realizări;
2. - pe baza notei de la bacalaureat la una dintre probele de matematică, informatică sau fizică, pentru absolvenții specializărilor de matematică-informatică sau științele naturii;
3. - examen scris, tip grilă, la matematică, în sălile U.P.T., cu respectarea strictă a regulilor de distanțare pentru combaterea infectării cu noul coronavirus, U.P.T. dispunând de suficiente spații pentru derularea examenului în condiții de maximă siguranță.
Referitor la susținerea examenului on-line, pe bază de portofoliu, acesta are scopul de a releva atât rezultatele obținute de candidat la diferite competiții, cât și aptitudinile sale tehnice și valoarea acestora. Portofoliul poate fi constituit din: premii și mențiuni la olimpiadele județene și la alte competiții naționale de Informatică / Algoritmică; premii, mențiuni, participări cu rezultate notabile la competiții Hardware & Software & Automatică & Electronică & Comunicații (IT&C); alte realizări deosebite Hardware & Software & Automatică & Electronică & Comunicații (IT&C). Portofoliul va fi evaluat de o comisie de specialitate din cadrul U.P.T. și va fi notat cu admis/respins. Cei admiși vor susține un interviu on-line de prezentare a portofoliului, care va fi evaluat prin note de la 1 la 10. Cei respinși la proba de evaluare a portofoliului se pot înscrie la una dintre celelalte variante de admitere.
Pentru oricare dintre variante, media de admitere se calculează după formula: (4xN + B)/5, unde N este nota de la interviu, nota la matematică / informatică / fizică din cadrul bacalaureatului sau nota la proba scrisă de matematică susținută la U.P.T., iar B este media de la examenul de bacalaureat.
În cazul Facultății de Arhitectură și Urbanism, examenul de admitere este alcătuit din 2 componente: portofoliu + interviu. Participarea la interviu este condiționată de promovarea etapei de portofoliu. Media finală de admitere va fi calculată cu o pondere a mediei de Bacalaureat de 30%.
La celelalte facultăți din cadrul Universității Politehnica Timișoara (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, Facultatea de Construcții, Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică, Facultatea de Inginerie Hunedoara, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Științe ale Comunicării), admiterea se face în urma unui concurs de dosare.
Absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat și aleg una dintre facultățile Universității Politehnica Timișoara vor beneficia, pe toată durata studiilor, de, cele mai mari burse din țară, cazare pentru toți solicitanții în cămine modernizate, masa la restaurantele studențești ale U.P.T., la prețuri subvenționate, cea mai modernă bibliotecă din țară, acces gratuit la cea mai modernă bază sportivă studențească din țară, pregătire specială la matematică și fizică, acces la burse pentru stagii de studiu în universități din alte țări, prin programul Erasmus+ și prin acorduri bilaterale (Germania, Franța, Spania, Anglia, Olanda, Austria, etc), transport local și C.F.R. gratuit.
Informații suplimentare despre admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara se pot găsi pe website-ul universității (www.upt.ro), în secțiunea dedicată admiterii.

Cornel Seracin