A doua ediție a Festivalului JazzTM revitalizează orașul de pe Bega în perioada 9-11 iulie 2014, în Piața Victoriei. Publicul timișorean, în special pasionații de jazz, au ocazia de a se întâlni cu artiști de talie mondială.
Evenimentul cultural este un atu în plus pentru candidatura Timișoarei în ceea ce privește câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021.
„Sunt convins că îmi va da mare satisfacție asistarea la toate spectacolele. Eu nu sunt un foarte mare specialist în acest domeniu, așa cum am declarat și anul trecut, dar cu ocazia acestui festival îmi mai pun la punct și cunoștințele în domeniu și îmi mai cultiv gusturile”, a declarat primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu.
Teodor Pop (pian, orgă Hammond, sintetizator), Mihai Moldoveanu (chitară bas) şi Szabó Csongor-Zsolt (tobe, percuţie) au deschis Festivalul de JazzTM. Publicul a fost încântat de melodiile trupei „JazzyBIT” din albumul „Touch the sky”.
„Ne-am simțit foarte bine. Echipa de organizare și cea tehnică și-au făcut treaba exemplar, am fost tratați excelent. Suntem onorați că am fost invitați să concertăm într-un festival cu nume atât de grele din scena jazz-ului mondial. Fiecare artist merită văzut. Concertele au fost o adevărată „lecție” pentru noi. Sunt artiști de talie mondială, iar noi ne bucurăm - ca și spectatori - să-i putem vedea concertând în Piața Operei, fără bilet de intrare.
Ne-am simțit foarte bine pe scenă. Nu au lipsit emoțiile, dar totul a ieșit foarte bine. Concertul lui Al Jarreau cu siguranță nu trebuie ratat. Este un titan al jazz-ului mondial, și unul din cei mai de seamă vocaliști din jazz! Dar, personal, suntem foarte interesați și de Neil Cowley Trio”, au spus membrii trupei „JazzyBIT”.
Solista londoneză Andreya Triana a interpretat atât piese din albumul de debut „Lost where I belong”, produs de celebrul Bonobo, cât şi câteva piese din următorul material discografic. Din cauza vremii nefavorabile, aparatura audio nu a mai funcționat timp de câteva minute. În ciuda evenimentului neprevăzut, Andreya Triana a continuat să încânte publicul timișorean cu o piesă descrisă de solistă drept „anti-rain” (împotriva ploii).
Situaţia a revenit la normal, iar show-ul a continua. Aplauzele timișorenilor au reprezentat un gest de mulțumire față de aceasta.
Andreya Triana este una dintre cele mai remarcabile voci apărute pe scena londoneza de downtempo, stil de muzică electronică, în ultimii ani.
Prima seară de jazz s-a încheiat cu spectacolul realizat de Terri Lyne Carrington’s Mosaic Project 2 feat. Lizz Wright. Grupul „all star” format din: Lizz Wright (voce)— Tia Fuller (saxofon), Ingrid Jensen (trompetă), Rachel Z (pian) și Matthew Stevens (chitară)— a fost condus de Terri, toboşara de 48 de ani. De-a lungul anilor a colaborat cu Dizzy Gillespie— Stan Getz, Carlos Santana, Herbie Hancock, Wayne Shorter, Joe Sample, Al Jarreau, Dianne Reeves şi mulţi alţii. Artista a câştigat un premiu GRAMMY în 2012 pentru Best Vocal Jazz Album, iar în 2013 i-a fost decernat premiul GRAMMY pentru Best Instrumental Jazz Album - acordat pentru prima oară unei femei.
A doua zi de jazz a început cu spectacolul realizat de trupa „Blazzaj”. Tavi Horvath (voce)— Vali Potra (tobe), Petrică Ionuţescu (trompetă), Uţu Pascu (bass), Horia Crişovan (chitară) şi Lucian Nagy (saxofon)— sunt membrii trupei fondată în 1996, la iniţiativa lui Eddie Neumann şi Florin Barbu, sub titulatura „FunkinLeFree”.
The Neil Cowley Trio nu este un trio tipic de jazz. Pentru fanii jazz-ului contemporan, trupa este de neratat. Muzica lui Cowley seamănă cu Debussy și cu Arcade Fire, fiind destul de puternică pentru a trece peste precepțiile standard ale genului. Trupa a continuat festivalul de jazz de la ora 21.
Spectacolul lui Al Jarreau, emblema jazz-ului mondial, a fost „capul de afiș” al zilei. Al Jarreau a primit 21 de nominalizări şi șapte premii Grammy câştigate.
Teo Milea va deschide, astăzi, de la ora 20, ultima zi a Festivalului JazzTM. Publicul timișorean se va delecta cu recitaluri și din partea altor doi invitați speciali: The Cat Empire, de ora 21 și Anoushka Shankar, ora 22.30. Anoushka Shankar este sitaristă și compozitoare. A fost numită „Femeia Anului”, în 2003 și nominalizată la trei Grammy-uri. A câștigat premiul „Best Artist” din partea Songlines. „Nimeni nu întruchipează spiritul inovației și al experimetării mai evident decât Anoushka”, a spus Nitin Sawhney despre Anoushka. Aceasta îmbină genuri precum muzica indiană— jazz, electronică, flamenco și muzica clasică.
The Cat Empire vor urca pentru prima oară pe o scenă din România, în Timișoara. Aceștia își vor continua turneul european printre care North Sea Jazz Festival, Nova Jazz, Lowlands. Sunetul lor este cel mai bine descris cu ajutorul unei serii de „slash”-uri combinate din mai multe stiluri muzicale: Jazz — Ska, Reggae, Funk, Latin, Gypsy, Cuban sau Australian.
Prima ediție JazzTM a adus la Timișoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray și Macy Gray. Aceasta a fost transmisă de MezzoTV în 44 de țări.
Festivalul JazzTM a fost organizat de Primăria Municipiului Timișoara și realizat de PLAI.
„Gestul de a organiza un eveniment important de jazz în Timişoara, un simbol al multiculturalismului în România şi în această parte a Europei, e unul natural şi deopotrivă simbolic. Un festival muzical creează un simbol pentru oraşul care îl organizează, devine parte din identitatea lui şi o întăreşte. Festivalul JazzTM vine tocmai să celebreze energia culturală vibrantă a Timişoarei. E în interesul Timişoarei să găzduiască evenimente culturale de amploare, să stimuleze viaţa culturală a cetăţii în toate formele ei. În acest an punem piatra de temelie a ceea ce poate fi unul din cele mai importante evenimente culturale din această parte a Europei, parte a efortului de a obţine titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021”, a declarat viceprimarul Municipiului Timișoara, Dan Diaconu.
„Pe clape albe... și negre”, cu Teo Milea
Cu o zi înainte de a urca pe scena din Piața Victoriei, artistul Teo Milea și-a exprimat viziunea despre a doua ediție a Festivalului JazzTM.
- Ce părere ai despre a doua ediție a Festivalului JazzTM? Consideri că este un eveniment care revitalizează orașul de pe Bega, dar, mai ales, un succes în plus pentru candidatura orașului în ceea ce privește titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021?
- Faptul că «JazzTM» a ajuns la a doua ediție aduce un plus de siguranță că acest festival va continua să crească. Fiecare eveniment cultural care se desfășoară în Timișoara aduce un plus de valoare orașului și evident se contorizează ca punctaj în competiția pentru Capitala Culturală Europeană.
- Ai emoții atunci când îți exprimi sentimentele prin arta sunetelor de pian?
- De fiecare dată am emoții, dar sunt constructive. Dacă nu aș avea emoții, aș fi lipsit de sensibilitate și nu aș mai transmite publicului energia cu care ei s-au obișnuit.
- Ce ai pregătit pentru a doua ediție a Festivalului JazzTM?
- Având 45 de minute pe scenă, am ales cele mai cunoscute trei piese de pe albumul „On white ... and black keys”. Prima piesă va fi cea de pe discul viitor, „Străzi în creion”, iar pentru final, voi prezenta în prima audiție „Journey”, cea care se va regăsi pe cel de-al doilea material discografic.
- Ești pasionat de Jazz? Ce părere ai despre invitații care au venit special pentru acest festival?
- Jazz-ul se regăsește într-o mică parte și în muzica mea. Îl ascult cu mare plăcere și îl analizez în diversitatea lui. La fel ca la prima editie, «JazzTM» a punctat exemplar și în acest an, având nume cu răsunet, deținători de Grammy, plus nume pe care acum le-am cunoscut și pe care îi voi urmări cu mare plăcere.
- Ce sentimente dorești să transmiți publicului?
- Prin muzica pe care o scriu și cânt vreau să exprim doar un sincer MULȚUMESC ! Dau înapoi ceea ce primesc de la publicul meu, față de care am toată admirația și recunoștiința pentru că au crezut în mine și îmi oferă toată susținerea lor. Datorită lor voi urca și performa pe scena festivalului JazzTM !
Este un schimb de energie: eu iţi ofer prima dată energie pozitivă şi în a doua, în a treia piesă, începi să mi-o dai tu. Aceasta este dorinţa mea: în momentul în care intrăm pe scena, îmi găsesc elementul X şi până la piesa a treia, găsesc eu ceva, mă reinventez, atunci pe loc, şi-l caut, şi vizualizez, şi transmit energetic. Niciodată nu va fi la fel.
Alexandru Virgil STOICA

