Filarmonica „Banatul” din Timișoara invită melomanii timișoreni să ia parte vineri, 10 mai, de la ora 19, la concertul simfonic ce se va desfășura în cadrul Festivalului Internaţional „Timişoara Muzicală”.
Programul propus de maestrul Walter Hilgers, dirijorul concertului, este unul deosebit de pretențios, dar adecvat evenimentului. Publicul va putea asculta Uvertura la opera „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” de Richard Wagner, Divertimento pentru harpă, tubă şi orchestră de Willi März şi Simfonia a VI-a în la major de Anton Bruckner.
„Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, lucrare terminată de Wagner în octombrie 1867, este cea mai cunoscută creație a compozitorului. Uvertura interpretată pentru publicul timișorean conţine majoritatea temelor importante şi reprezintă personajele centrale. Aceasta a fost scrisă mult înaintea finalizării operei, fiind dirijată chiar de Wagner însuși în câteva concerte.
Lucrarea Divertimento de Willi März va putea fi ascultată în primă audiţie la Timişoara.
„Destul de ciudată această alăturare de două instrumente complet diferite ca sonoritate, timbru şi ambitus, pe care Willi März a încercat-o în acest Divertimento. (...) Deşi s-a străduit mereu să nu compună împotriva unui instrument solistic sau altul, ci pentru, se pare că lucrarea pe care o vom asculta este o realizare interesantă de a pune în valoare şi construi discursuri muzicale pentru două instrumente foarte diferite”, punctează Mircea Tătaru în avancronica de concert.
Solişti vor fi Johanna Jung, la harpă şi Siegfried Jung la tubă.
Simfonia a VI-a de Bruckner este o capodoperă, care totuşi nu a atins popularitatea simfoniei a IV-a şi simfoniei a VII-a. Ea a căpătat un nume dat de ascultători şi critici — Filozoful.
„În ansamblul ei, simfonia pe care o vom asculta în încheierea serii muzicale din 10 mai, îmbrătişează orizontul de la o înălţime de unde vedem seninul şi simţim bogăţia sufletului uman care vrea să cuprindă universul”, completează Mircea Tătaru.
Ioana NICOLESCU

