Concert la sala Capitol, Timişoara, luni 26.05.2014în deschidere: Johnny Bota Group (Johnny Bota, Ionuţ Dorobanţu, Tavi Scurtu)
Dincolo de structuri, de combinaţii ritmice şi armonice logice şi previzibile, dincolo de melodie şi cuvânt, dincolo de imaginaţie este muzica neînlănţuită, este jazz. Iar când Lucian Ban, singurul muzician român din generaţia lui mai cunoscut la New York decât în Teleorman, vine în faţa noastră, nişte umili melomani care n-au simţit gustul de aluminiu din cluburile americane de jazz din perioada segregării, cu trei dintre cei mai apreciaţi maeştri ai scenei contemporane de jazz din Statele Unite ale Americii: Abraham Burton, la saxofon tenor, John Hebert, la contrabas şi Eric McPherson, la tobe, situaţia devine de-a dreptul scandaloasă. Acesta a fost „cuvântul secret” al serii: scandalos. Celor cărora nu le este străină seria de şase albume duble ale ciclului „You Can’t Do That On Stage Anymore” ale lui Frank Zappa, le gâdilă urechile vorbele marelui chitarist şi compozitor care obişnuia să-şi înceapă concertele lansând publicului provocarea „cuvântului secret” („the secret word for tonight is...”) asupra căruia revenea de mai multe ori pe parcursul serii încercând cu maniera-i ludică să-i ajute pe spectatori să dezlege enigma şi semnificaţia termenului. În seara de luni, când, după un splendid şi simţit recital al trioului timişorean Johnny Bota (contrabas), Ionuţ Dorobanţu (chitară) şi Tavi Scurtu (tobe), cvartetul new-yorkez Elevation şi-a început concertul cu o dedicaţie adresată unui alt geniu al jazzului, lui Sun Ra, în piesa „Travelling With Ra”, mi s-a relevat în minte cuvântul „scandalos”. După două ore de miraj în care s-au deschis chakrele (una din compoziţiile lui Abraham Burton s-a intitulat chiar aşa, „Chakra”) şi s-a revărsat spiritul jazzului autentic (un alt cântec, dedicat lui Hank Jones, avea titlul „Hank’s Spirit”) când totul s-a încheiat, muzicienii au ieşit în holul de la intrarea în sală pentru a schimba impresii cu cei care i-au ascultat. În scurta discuţie purtată cu Lucian Ban şi ceilalţi trei le-am transmis că ceea ce s-a întâmplat pe scena sălii Capitol a fost scandalos: „Aţi fost scandalos de buni! Ne-aţi năucit!”. Ceea ce am auzit în acest concert nici măcar nu ne-am putea imagina să auzim din partea unor muzicieni de jazz din România, chiar din Europa. A fost altceva. A fost chiar jazz. Se cântă bine jazz şi la noi, în Europa sunt şcoli de jazz, curente importante, instrumentişti eminenţi, compozitori străluciţi. Pe unii i-am putut admira la festivalul de la Gărâna sau la Timişoara dar parcă nu este chiar jazz ce cântă ei. Greu de explicat ce înseamnă cu adevărat acel spirit al jazzului, acea stare de graţie în abandon riscat, poate doar dacă ai avea ocazia să asculţi muzicieni cu expresie unică, irepetabili şi de necomparat, pe cei care au întrupat arta şi au exprimat inexprimabilul. Aşa a fost, asta am simţit şi nu ştiu ce mă îndeamnă să exprim ceva ce ţine de cele mai tăinuite esenţe ale spiritului cosmic pătruns în minusculele noastre celule.
Sala Capitol a fost aproape plină, dezertori foarte puţini, public preponderent tânăr cu dorinţa de a cunoaşte şi a asculta şi altceva, dar încă în căutarea cheii pentru astfel de audiţii. Au fost prezenţi mai mulţi muzicieni timişoreni, iar în expresia lor, după concert, am observat, pe lângă uimire şi admiraţie, o uşoară umbră de resemnare. Poate că m-am înşelat. Să fi fost chiar atât de scandalos!?
Mimo OBRADOV
