Cea de-a XL-a ediție a Convenției Naționale de Science Fiction, cunoscută sub numele de ROMCON, se va organiza la Timișoara, în zilele de 11 și 12 mai 2019. În cadrul acestui eveniment, la Universitatea de Vest din Timișoara, va avea loc concursul intitulat „Timișoara virtuală”, dedicat studenților și elevilor din Timișoara.
Referindu-se la acest concurs, organizatorii evenimentului au transmis: „Este un concurs de idei, în care inventivitatea și imaginația, alături de originalitate, e bine să funcționeze în regim optim”.
Pentru acest concurs, lucrările nu au voie să depășească 10.000 de semne tipografice, toate scrierile pentru concurs urmând să fie expediate pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la 8 mai (inclusiv) 2019. Premiile care se vor acorda sunt în valoare de 2.000 lei. Premierea va avea loc în ziua de 11 mai, la ora 11, în amfiteatrul A11 al Universității de Vest (Bd. Vasile Pârvan nr.4). Parteneri ai proiectului sunt Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea „Politehnica” Timișoara și Inspectoratul Școlar al Județului Timiș.

Cornel Seracin
Foto: arhiva ziarultimisoara.ro („Helion” S.F. Club, în ședință, Sala „Orizont” a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara)