Marți, 16 aprilie, cu începere de la ora 18, în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara va debuta o serie de conferințe dedicate conceptului „Europa”. Tema primei conferințe din această serie este „Europa Luminilor: civism, modernitate și dogmatism”, prezentarea urmând a fi susținută de prof. dr. Victor Neumann, manager Muzeul de Artă din Timișoara.
În mesajul transmis auditoriului prezent la această conferință, profesorul Neumann a avut în vedere câteva interogații referitoare la „bătrânul continent”: E posibil să vedem Europa ca fiind franceză, germană, italiană, română, ungară? Este Europa modernă una a diferențelor lingvistice, culturale și religioase? Este Europa un concept intelectual și abstract sau unul care trimite la o cultură civilizațională? Când și cum anume abordăm conceptul de Europa ca fiind unul reprezentativ pentru modernitate? Este Europa un produs al culturii Renașterii sau al culturii Iluministe?
Putem construi astăzi o identitate europeană pornind de la pluralitatea caracterelor individuale și comunitare de pe acest continent așa cum le-a văzut Montesquieu în secolul al XVIII-lea? Ce anume ne împiedică să avem o unitate în diversitate? Limitele paradigmei naționale?
Prelegerea va fi urmată de un recital de vioară ce va fi susținut de Julia Semenova. Artist din Hamburg, Julia Semenova a ales, ca modalitate de exprimare, muzica. S-a stabilit, în urmă cu mult timp, alături de soț, în Germania, iar abilitatea sa pentru a susține interpretări de vioară a depășit granițele acestui stat european. În orașul hanseatic Hamburg, principalul port german, în urmă cu 30 ani, Julia Semenova a fondat Ansamblul „Camerei Hanseatice”, iar în calitate de concertmaster, artista a pus tonul în două orchestre, „Hamburg Juristenorchester” și „Hamburger Orchestergemeinschaft”. „Hamburger Orchestergemeinschaft” (Orchestra Comunitară din Hamburg”) este considerată cea mai veche orchestră a orașului-stat german, numit oficial „Orașul liber și hanseatic Hamburg" (Freie und Hansestadt Hamburg), fiind înființată în anul 1909.
În recitatul de la Muzeu, Julia Semenova va interpreta, la vioară, piese din creația compozitorilor, Jean-Baptiste Lully, Johann Sebastian Bach, Georg Philipp Telemann, Serghei Prokofiev.
Intrarea în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, pentru a participa la eveniment, este liberă, în limita locurilor disponibile. Organizatorii seriei de conferințe sunt Consiliul Județean Timiș și Muzeul de Artă din Timișoara.
Cornel Seracin

