Joi, 11 aprilie, de la ora 19, în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara va avea loc un nou eveniment muzical de neratat. Evenimentul are loc cu ocazia desfășurării expoziției „Musica universalis”, expoziție în care se află sculpturile Lindei Saskia Menczel.
Sub titlul „Musica Universalis - Sunete Sculptate” vor susține un recital muzicieni de seama din țară și de peste hotare. Vor intra într-un dialog esențial despre artă și vor interpreta muzică sculpturală: Cosmin-Rafael Bălean- duduk - Filarmonica „Banatul” din Timișoara, invitații săi, Armen Anassian - vioară, concertmaistru la Filarmonica din Los Angeles, Statele Unite, Mihaela Ișpan - mezzosoprană, solistă a Operei Naționale din București, Sorin Dogariu-Pian, solist al Filarmonicii de Stat din Arad și Norbert Dumitresc - orgă, cantor/organist/dirijor la Biserica Romano Catolică din Iosefin, Timișoara.
Recitalul va fi însoțit de o proiecție de imagini realizată de Mihaela Bălean ca parte a proiectului „Musica Universalis cu alți ochi-sculptura prin lentila foto”. Recitalul este sprijinit de „SoundCreation”, care a pus la dispoziție pianul „Bösendorfer”.
Expoziția de sculptură, „Musica universalis”, autor Linda-Saskia Menczel, sculptor, poate fi vizitată la etajul doi al Muzeului de Artă din Timișoara, până în 29 aprilie, marți-duminică, între orele 10-18, cu ultima intrare în Muzeu la ora 17:30.


Cornel Seracin
Foto: www.saskia.ro, scultura în bronz pe granit, „ADN-ul sufletului”, autor Linda-Saskia Menczel.