ERLEND KRAUSER în concert la Reflektor Venue, 6 aprilie, 2019
Ca frunza dusă de vânt poate părea unduirea sunetului generat prin vibrația corzilor atinse de degete. Ca ochii melcului, puncte pe vârful cornițelor ce cresc odată cu dorința de a afla, a simți, a trăi intensitatea clipei, sunt degetele transformate în tentacule fine ale sufletului. Idealizat, poetizat, cam așa aș putea descrie arta unui chitarist solitar care stă față în față cu neantul. Nu este confruntare, nici abandon ci doar încercarea de a simți, poate și a înțelege și exprima, ceva ce cuvintele, gândurile articulate prin noțiuni nu pot cuprinde. Este muzica lui Erlend Krauser. Povestea lui seamănă oarecum cu aventura pianistului de pe vapor ecranizată de Tornatore. A spus-o în capitolul Freidorf Blues, în cartea Peste Rock și după Roll (Mimo Obradov, editura Brumar, Timișoara, 2014) așa că n-o voi repeta. Muzicianul solitar și-a desăvârșit tehnica - ce paradox! - cântând tocmai într-un big band, înconjurat de o mulțime de instrumente și sunete organizate în așa fel încât să respire ca un organism complex dar unitar creat din mai multe individualități. Cercul a parcurs revoluția, s-a închis iar călătorul este din nou singur în fața universului.
Erlend Krauser și-a dorit foarte mult să aștearnă covorul țesut cu ochii sufletului mijiți în vârful degetelor acolo de unde a pornit. În Timișoara. A făcut-o în 2008, în sala liceului de muzică, unde a studiat până în 1977, când a părăsit România, percepută atunci ca un lagăr de concentrare. A evadat fabulos, ascuns cu ceilalți membri ai grupului Phoenix în boxele Marshall. A fost aici și anul trecut pentru a lansa albumul Last Discoveries, dar nu într-un concert ci într-un cadru intim, înconjurat de prieteni mai vechi sau mai noi. Acum a sosit momentul dăruirii totale.
„Voi prezenta piese de pe cele 8 albume Erlend Krauser, realizate în ultimii 39 de ani, plus câteva piese noi, care încă nu sunt pe nici un album. Acest program este la cel mai înalt nivel de interpretare pe care l-am prezentat vreodată!”, afirmă muzicianul într-un mesaj trimis recent. „Fiind ghidat de Marea Forță, eu nu iau deciziile drumului meu musical și spiritual... eu percep și primesc cocazii..., ca, de exemplu, ideea lui James Last din anul 2008, să cânt Hurt (hit al Christinei Aguilera) ca pe un solo de chitară. Am încercat atunci, cu tehnica cu care cântam. Am fost disperat... Nu a sunat cum am «auzit-o» eu așa că am cântat-o ore în șir, zi de zi și nu a mers... Până când, aproape lăcrimând, am auzit o voce, care mi-a șoptit: «Dacă vrei să cânți asta, trebuie să uiți tot ce știi și ai cântat pâna acum». Restul e istorie... Am lăsat pana din mâna dreaptă, și am încercat cu o tehnică nouă (tapping - n. M.O.). Mi-am dat seama că trebuie să găsesc note similare în poziții și pe corzi diferite, ca să pot cânta instrumental - fără silabe - la fel de expresiv ca și Christina la voce, melodiile ei. Neavând silabe, a trebuit să colorez fiecare frază a ei, în modul meu, ca să obțin aceeași tensiune. A urmat un timp, în care am studiat 8 ore pe zi tehnica nouă. M-am simțit ca un copil, căruia i s-a spus: până azi ai mers pe picioare, de mâine mergi în mâini! Digitația e total diferită și interacțiunea mâinii stângi și a mâinii drepte e altfel decât atunci când cânți cu pana! Aș fi putut decide altfel: să-l sun pe James Last și să-i spun că Hurt nu se potrivește pentru chitară... mi-ar fi dat altă piesă și gata. Dar ușa care mi-a deschis-o Marea Forță prin această întâmplare, a așternut o lumină nesperată deasupra mea. Decizia să «merg drumul» acesta și să «iau ocazia» care mi se oferă, egal cât mă costă, a trebuit să o fac EU! Așa a fost să fie. A durat 39 de ani, ca o astfel de colecție de piese, să-mi fie MIE dată, iar acum, la vârsta de 60 de ani, să am onoarea să le cânt. Mă simt binecuvântat prin acest dar. Mă bucur mult că datorită unor oameni deschiși am primit ocazia să cânt «acasă»! De mult mi-am dorit să pot cânta acolo de unde am plecat... «Good things come to those who wait»!”
Muzica lui Erlend Krauser degajă o atmosferă spirituală, exprimă fiorul singurătății, strigătul sufletului care tânjește să atingă și să miște alte suflete. Cântecele lui, fie creații proprii, fie cele preluate, descărnate, fără cuvinte, reduse la esența purității sentimentului, sunt susținute cu vigoarea și acuratețea unei interpretări chitaristice de mare rafinament. Vă veți convinge de asta sâmbătă, 6 aprilie, pe scena clubului Reflektor Venue.
Mimo Obradov
