Teatrul Național Timișoara prezintă duminică, de la ora 19, la Sala 2, „Prin vis”, un spectacol la intersecția dansului cu teatrul și, mai cu seamă, cu filmul.
„Prin vis” este un road-movie „întors”, o sumă de povești care se articulează în jurul unei mașini. O mașină care funcționează ca o insulă în necunoscut, ca un punct care fixează spațiul și timpul aflate în continuă mișcare. „Prin vis” șterge toate granițele dintre realitate și ficțiune, dintre concret și imaginar. Mișcarea
devine poveste, istorie, mișcarea creează concepte și construiește spații. În această călătorie virtuală prin cea de-a șaptea artă, accidentul unui obiect fizic – mașina – declanșează mult mai subtile alte accidente – ale memoriei colective, dar și ale amintirilor personale.
Din distribuţie fac parte Laura Avarvari, Cătălin Ursu, Mara Opriş, Alina Ilea, Daniela Bostan, Luminița Tulgara, Călin Stanciu Jr., Raul Lăzărescu, Ionuț Iova și Răzvan Ciocoi.
Scenariul este semnat de Varga Mátyás. Regia şi coregrafia îi aparţin lui Pal Frenak.
Biletele costă între 30 şi 80 de lei şi pot fi cumpărate de la agenţiile Teatrului din str. Mărășești nr. 2 şi de la Sala 2 din Parcul Civic, de marți până duminică, între
orele 11-19, telefon 0256-201.117 sau online. (A.B.)

