Teatrul Național Timișoara prezintă sâmbătă, de la ora 19, spectacolul „Cele trei grații”, de Valentin Krasnogorov, la Sala 2. Traducerea este semnată de Elvira Rîmbu. În distribuție - Luminița Tulgara, Mălina Petre și Mirela Puia.
După Rubens, Rafael și Botticelli, e timpul pentru o nouă imagine a celor trei grații. Mai puțin celebre, mai puțin strălucitoare decât fiicele lui Zeus, nu foarte răsfățate de viață și nu prea prospere, Cele trei grații ale autorului rus Valentin Krasnogorov caută și ele, cu nu mai puțin șarm, fericirea. O comedie plină de sensibilitate despre micile probleme care apar atunci când sufletul aleargă mult mai repede ca trupul, iar speranța are de luptat cu inerția, cu tabieturile și cu oglinzile strâmbe ale neîncrederii în sine.
Dincolo de poveștile pe cât de comice, pe atât de profund umane ale personajelor lui Valentin Krasnogorov, cunoscut dramaturg rus, spectacolul „Cele trei grații” reprezintă, în egală măsură, un proiect teatral deschis, curajos, realizat de trei actrițe redutabile ale Naționalului timișorean. Prezențe stabile, puternice și, nu mai puțin, personalități artistice flamboaiante, Luminița Tulgara, Mălina Petre și Mirela Puia deschid, odată cu acest proiect, seria spectacolelor de interpret prin care Teatrul Național oferă unui public curios de interacțiunea cu actorul, întâlnirea în laboratorul de creație în care actorul își asumă „la vedere” atât conceptul piesei, cât și construcția personajului.
Scenografia spectacolului este semnată de Geta Medinski.
Spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 18 ani.
Biletele costă 60 și 80 de lei și pot fi cumpărate de la agenţiile Teatrului din str. Mărășești nr. 2 şi de la Sala 2 din Parcul Civic, de marți până duminică, între orele 11-19, telefon 0256-201.117 sau online.
(A.B.)