Luna martie aduce cu sine prima bibliotecă stradală din municipiu. Este vorba de materializarea proiectului „Căsuța de lectură pentru Timișoara”, în cadrul căruia mai multe parcuri vor fi dotate cu mini-biblioteci.

Prima de acest fel va fi amplasată sâmbătă, 2 martie, la ora 11, în Parcul Carmen Silva. Alte căsuțe cu rol cultural vor fi amplasate în curând în Parcul Botanic, Parcul Rozelor, Parcul Justiției și Parcul Alpinet. 

Am pornit acest proiect plecând de la ultimul raport Eurostat, prin care se evidenția faptul că în România doar 2.8% dintre români citesc lunar o carte, iar unul din cinci români nu au citit o carte în viața lor, coroborat cu faptul ca anul 2019 este declarat Anul Cărții în România”, spune Alex-Mihai Dascălu, inițiatorul proiectului.

Proiectul are drept scop încurajarea cititului de cărți tipărite în rândul copiilor, adolescenților și adulților. Pe lângă scopul strict cultural, căsuțele-biblioteci vor reprezenta un liant al comunității. Oricine va dori, va avea posibilitatea de a se implica în dotarea și întreținerea lor. Acestea vor fi deschise non-stop și fiecare va putea împrumuta de acolo o carte. Singura condiție pentru a o păstra este să aducă alta în loc.


Ioana NICOLESCU