Timișorenii sunt invitați în seara de Mărțișor la o întâlnire cu Ioana Pârvulescu, Smarada Vultur și Robert Șerban. Scriitorii vor vorbi despre volumul „Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor”, cea mai nouă carte a Ioanei Pârvulescu, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2018. Întâlnirea va avea loc vineri, 1 martie, de la ora 18, la Librăria Humanitas.
„Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism. Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care mi s-a părut că schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață.
Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.” – Ioana Pârvulescu. (I.N.)

