„Artăʹn Casă” este un proiect inițiat de artiștii timișoreni „colonizați” în satele din zona Oraviței (Ciclova Montană, Ilidia, Socolari, Potoc), inițiatorii proiectului urmând să devină gazdele primei școli de vară de management cultural din vestul țării.
„Artăʹn Casă” (Școală de Vară) este un proiect realizat cu sprijin financiar din partea Administrației Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), Consiliului Județean Timiș, Primăriei Municipiului Timișoara și a Primăriei Orașului Oravița. Proiectul întrunește în parteneriat cultural, Universitatea de Vest, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara, împreună cu partenerii privați, Fundația „Jazz Banat”, Fundația „Interart Tridade”, Centrul de Teatru Educațional „Replika”, Asociația „ArtCiclova”, Asociația „Ariergarda” și Radio Guerilla.
Echipa proiectului este compusă din Adriana Carcu, Dorothea Iordănescu, Marina Bojin, Mihaela Tilincă, Roxana Tonţa, Simona Biriescu, Călin Beloescu, Florinakkis Arhire, Sergiu Spătan, Ștefan Iordănescu și Sorin Vlad Predescu. În coordonarea Danei Sarmeș, președinta Asociației Culturale „Contrasens”, echipa de mai sus a dezvoltat un concept solid. Astfel, la începutul lui august, satele Ciclova Montană, Socolari, Ilidia și Potoc vor găzdui timp de 8 zile 10 seminarii, 4 ateliere, 7 discuții cu artiști, 9 spectacole și 2 excursii de documentare, susținute de un număr impresionant de artiști și teoreticieni ai culturii.
În casele artiștilor din zonă vor avea loc întâlniri cu artiștii locali și lectori invitați, se vor desfășura, seară de seară, spectacole de teatru, film și muzică. De aceste manifestații vor beneficia o grupă selecționată de 20 studenți, doritori să se specializeze în managementul cultural. În cadrul atelierelor de foto/video, creative writing, proiect cultural sau de creație plastică, cursanții se vor întâlni, între alții, cu Camelia Popescu, Adriana Cârcu, Mihaela Tilinca, Gheorghe Șfaițer, Iosif Tasi sau Vlad Corban, iar la seminariile despre carte, film, teatru, comunicare prin cultură, politici și strategii culturale, curatoriat, sau despre „mecanica” unui festival, vor avea ocazia să-i urmărească, între alții, pe Katia Pascariu, Carmen Lidia Vidu, Alexandru și Ada Solomon, Ștefan Iordănescu, Florin Iepan, Sorina Jecza, Dana Sarmeș, Oana Romocea, Liviu Mihaiu, Vlad Tăușance, Gabriel Kelemen și Marius Giura.
O parte din artiștii cu care studenții se vor întâlni în discuții directe (artist talk) sunt regizorii Carmen Lidia Vidu, Florin Iepan și Alexandru Solomon, scriitorii Adriana Cârcu, Goran Mrakić și Adrian Bodnaru, pictorul Gheorghe Fikl. Intermezzo-urile filosofice vor avea loc de la ora 13:00, iar în cadrul acestora, Claudiu Mesaroș, Sergiu Spătan și Alex Condrache vor susține scurte prelegeri spre definirea unor concepte din filosofia culturii și a artei. În cadrul seminarului „Scurtă istorie a Banatului montan-Documentare”, care se va desfășura la bordul trenului ce leagă Oravița de Anina, studenții vor întreprinde, alături de Viorel Marineasa și de Daniel Vighi, o călătorie în acea dimensiune atemporală, care face farmecul acestor locuri. În data de 9 august, la Galeria din Socolari, va fi vernisată expoziția sculptorilor Ștefan Keleman și Ștefan Bartha.
Serile deschise publicului larg vor fi destinate filmelor semnate de Carmen Lidia Vidu, Alexandru Solomon și de Florin Iepan, și teatrului, cu spectacole ale centrului de teatru educational „Replika” din București. Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara va fi prezent cu piesa „Dumnezeu este un mafiot” performată de actorul Doru Iosif, cel mai recent rezident al coloniei culturale Socolari. Seria de show-uri muzicale va debuta cu performanțele artiștilor Evelin Bercea și Marius Roman, Sebastian Hamburger, Dorothea Iordănescu și Sergiu Cătană, și vor continua cu concerte susținute de formația Survolaj și de cvartetul de jazz din Serbia, Eyot. Accesul la spectacole este liber în limita locurilor disponibile.
Așadar, în luna august, artiștii timișoreni vor organiza, în satele din jurul Oraviței, timp de 8 zile (3-10 august), evenimente pe parcursul cărora studenții vor interacționa cu experți și intelectuali de marcă, iar docenții vor lansa modulul pilot al unei inițiative menite să susțină și să promoveze în anii următori proiectul „Timișoara, Capitală Culturală Europeană2021”.
Cornel Seracin

