Uniunea Artiştilor Plastici România, filiala Timişoara şi-a sporit componenţii, odată cu admiterea a cinci noi artişti plastici, Viorica Buga, Viorel Coman, Giorgiana Iancu, Aldona Pintea si Smaranda-Sabina Moldovan. Cei cinci artişti urmează să-şi încheie, pe timp de doi ani, stagiatura în U.A.P., după care îşi vor susţine definitivatul în Uniune. Artiştii plastici, recent admişi în U.A.P. România, filiala Timişoara, au absolvit Facultatea de Arte şi Design, în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Cu ocazia admiterii în U.A.P. România, filiala Timişoara, cei cinci artişti plastici au inaugurat vineri, 2 iunie, o expoziţie de grup, în Galeria „Helios”. În prezenţa invitaţilor şi a patru dintre artişti, vicepreşedintele U.A.P. România, filiala Timişoara, graficianul şi pictorul Viorel Cosor, a rostit cuvântul introductiv al momentului, prezentarea expoziţiei fiind realizată de lector universitar, doctor, Dan Toma.
În cuvântul său introductiv, vicepreşedintele U.A.P. România, filiala Timişoara, Viorel Cosor, a vorbit astfel, referindu-se la artiştii de curând intraţi în Uniune: „ei vor demonstra pe parcursul următorilor doi ani că sunt artiști maturi și vor ocupa, cu siguranță, locul între colegii noștri cei mai destoinici”.
În prezentarea expoziţiei, lector universitar, doctor, Dan Toma, a rostit următoarele referindu-se la cei cinci artişti admişi recent în U.A.P.: „Nu o să spun foarte multe despre fiecare din ei, ar dura, poate, puțin prea mult. Dincolo de laude, de critici, de elogii sau de lucruri spuse, contează foarte mult, după părerea mea, ca pictor și ca artist, ceea ce declanșează un bum energetic, dacă vreți, care e declanșat în fiecare cap creator, indiferent că e vorba de căutări în zona pop-art-ului, plecat de la figurativ la o alterare pop, în cazul Vioricăi, în cazul lui Viorel, care pleacă de la un peisaj, peisaj care de fapt este al sufletului lui și pe care îl populează cu tușe, cu culoare și cu verva care-l caracterizează din totdeauna, Georgiana, cu peisajele cu ecleraje puternice de lumină și umbră, Aldona, care vine cu un domeniu destul de nou pentru galerie, dar nu mai puțin frumos, cu accesorii vestimentare, bijuterii pornite de la un fir (…) pe care le recompune instantaneu, sau căutările Sabinei într-o lume arhetipală, în care caută într-un abis, care iarăși îi aparține, o formă umană.Toate astea sunt câteva subiecte. Contează, sigur, că întotdeauna e important subiectul, dar, trecând peste subiect, contează ceea ce se degajă în momentul în care ei lucrează, cea ce se degajă și-n noi, în momentul în care privim. Eu le mulțumesc pentru invitație și-i felicit!”
În finalul vernisajului, vicepreşedintele U.A.P. România, filiala Timişoara, graficianul şi pictorul Viorel Cosor, a spus următoarele, referindu-se la lucrările expoziţiei: „Este o prestație deosebită a celor care au fost admiși în Uniune, în acest an. Păcat că nu este și un sculptor ... design avem, pictură avem ... păcat că nu este și un sculptor între ei ca să închidă cumva spațiul acesta al galeriei. Îi felicit și eu pe noii membrii și colegi și le doresc o activitate bogată și să-și susțină acești ani prin deosebit de multe expoziții și participări internaționale, care vor conta foarte mult pentru a fi definitivați în Uniunea Artiștilor Plastici din România”.
Expoziţia de grup ce conţine lucrările realizate de artiştii plastici recent admişi în U.A.P. România, filiala Timişoara, Viorica Buga, Viorel Coman, Giorgiana Iancu, Aldona Pintea si Smaranda-Sabina Moldovan, este deschisă publicului la Galeria „Helios” şi poate fi vizitată până în 14 iunie.

Cornel Seracin

