Spectacolul de vineri, 19 mai, din cadrul celei de-a VI-a zile a Festivalului European al Spectacolului Timișoara (F.E.S.T.) și a Festivalului Dramaturgiei Românești (F.D.R.), a fost prefațat de o prezentare de carte.
Așadar, în foaier-ul sălii 2, înainte de începerea spectacolului de la ora 21, „Open”, un spectacol pus în scenă de Asociația „Reciproca” din Cluj-Napoca, în regia Anei Cucu Popescu și realizat în parteneriat cu Federația „Fabrica de Pensule” și cu Asociația „GroundFloor Group”, „selecționerul” Festivalului, Oana Borș, a prezntat cele două volume ale cărții „Toca se povestește”, de Florica Ichim, apărută în anul 2015, la Editura „Cherion” și Fundația Culturală „Camil Petrescu”, București.
Cartea conține în paginile ei un amplu interviu realizat de Florica Ichim cu regizorul român Alexandru Tocilescu, interviu făcut în localitatea „2 Mai”, dar întrerupt datorită decesului regizorului, în noiembrie 2011.
Alexandru Tocilescu, născut pe 27 iulie 1946, a fost unul dintre cei mai apreciaţi regizori de teatru români. A montat cu succes piese ca „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, „Hamlet”, ”Elizaveta Bam”, ”Comedie roşie” (în cadrul programului Teatrului Naţional Bucureşti „Procesul comunismului prin teatru”), „Casa Zoicăi”, „Eduard al III-lea”, „Sfârşit de partidă”, „Comedie roşie”, „Oblomov”, „Amanţii însângeraţi”, ”Nevestele vesele din Windsor”, „Cabala bigoţilor”, „Eduard al III-lea” etc. Printre filmele regizate de Alexandru Tocilescu se numără „Bani de dus, bani de-ntors” (2005), „Ultima haltă în Paradis” (2002) şi „Tristeţea vânzătorului de sticle goale” (1981). În 1999, Alexandru Tocilescu a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol – „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Naţional Bucureşti, iar în 2002 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. Totodată, în 2006, Tocilescu a primit premiul pentru cea mai bună regie, cu piesa „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti - festCO. A încetat din viaţă pe 29 noiembrie 2011, la vârsta de 65 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente, regizorul suferind de mai multe boli grave, printre care o maladie cardiacă şi o insuficienţă renală.
În iulie 2011, Alexandru Tocilescu a devenit primul regizor român care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.
Cele două volume se compun din interviuri mai convenţionale sau mai puţin convenţionale, semnate de reporteri (jurnaliști) care au stat de vorbă cu celebrul regizor român, cea mai lungă convorbire realizând-o Florica Ichim, care și-a adus, îngrijind aceste volume, cea mai substanţială contribuţie la cunoaşterea personajului Alexandru Tocilescu şi a operei sale. Cartea se încadrează în rândul volumelor care scot în evidență personalitățile din teatrul românesc.
Urmărit de poliția politică din România anilor socialiști, Alexandru Tocilescu nu a încetat să se manifeste ca un om liber în vremuri de limitare pentru acest drept fundamental al omului, securișii puși pe urmele lui oferind superiorilor lor informații banale despre ceea ce făcea regizorul în viața de zi cu zi, întreaga sa familie fiind considerată una „înrăită”.
Fiul regizorului a reușit să citească dosarele de urmărit ale tatălui său, parcurgând o parte din ele: „Închid dosarele și i le dau domnului de la care le-am primit. Mă întreabă dacă vreau fotocopii. Nu vreau. Nici taică-meu nu le-a vrut. Ies din clădire și o iau prin ploaie către Unirii. Îmi ridic gluga”. Concluziile de final ale fiului regizorului, referitoare la cei care au comis turnătoriile: „Am rămas cu Toca undeva în 1987, priviți de ochii surselor Bernardo și Georgescu și Valentina și Constantinescu și Iosif, oameni care credeau că sistemul ăla odios n-avea să se termine niciodată și încercau să-și facă un drum în viață prin el”.
„Toca se povestește” de Florica Ichim, „o carte despre un om, regizorul Alexandru Tocilescu și despre o epocă”, două volume cu interviuri care sunt precedate de o selecţie din textele care s-au scris de-a lungul timpului despre regizorul Tocilescu, toate fiind o mărturie vie a unei arte care n-a murit nici în timpul cenzurii politice a odiosului regim socialist respins de regizorul român, asemeni atâtor oameni de cultură din acele vremuri.
Cornel Seracin
