Ajuns la cea de-a 18-a ediție, Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană se va desfășura anul acesta în perioada 26 aprilie – 1 mai.

Festivalul este organizat din anul 2000 de către Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, în colaborare cu Teatrul German de Stat Timișoara (TGST), având ca scop consolidarea statutului limbii germane în regiune, educarea tinerilor prin intermediul artei teatrale, promovarea comunicării interculturale și încurajarea debutului artistic.

Anul acesta vor participa la festival trupe de teatru de expresie germană din Croația, Serbia, Ucraina, Ungaria și România, aducând împreună peste 120 de tineri de diverse naționalități. Din program fac parte atât reprezentaţii de teatru, cât şi ateliere de specialitate susţinute de actori şi pedagogi de teatru din Germania și România.

Actrița TGST Isa Berger, care se află printre organizatorii festivalului, declară cu acest prilej: „Cea de a 18-a ediție ne aduce multă creativitate și energie bună. Mă simt norocoasă că am ocazia să fiu alături de acești tineri talentați care împart o frumoasă pasiune: teatrul în limba germană. Mă bucur nespus că și anul acesta ne putem revedea pentru a lega prietenii și a învăța unii de la ceilalți. Pentru mine acest festival înseamnă iubire pentru teatru și o întoarcere frumoasă în anii de liceu, acolo unde a început totul.”

Spectacolele au loc în Sala Lira a Casei de Cultură a municipiului Timișoara și în Sala Teatrului German. Acestea nu se traduc în limba română, cu excepția celui din data de 1 mai.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Program:

 

Miercuri, 26 aprilie, ora 18 – Sala festivă a Liceului „Nikolaus Lenau” Timișoara - Deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană

Joi, 27 aprilie  - Sala Lira a Casei de Cultură a municipiului Timișoara

ora 15: „Max și Moritz” - grupa NiL Junior (Timișoara)

ora 17: „De ce nu plângi” - grupa Valejvo (Serbia)

ora 19: „Sacrificiul”- grupa PaThalia (Ungaria)

Vineri, 28 aprilie - Sala Lira a Casei de Cultură a municipiului Timișoara

ora 15: „Schimb de părinți” - grupa IV: C (Timișoara) 

ora 17: „Ce are asta de-a face cu violența” - grupa Die Lustigen (Timișoara)

ora 19: „Epilog” - grupa Art Attack (Sibiu)

Sâmbătă, 29 aprilie - Sala Teatrului German

ora 15: „Eu sunt tu, tu ești eu” - grupa Videki (Croația)

„Misterul fierului de călcat”- grupa Videki Senioren (Croația)

„Predstava auf Deutsch” - grupa Die Abtrünnigen (Croația)

ora 17: „Femei în oglindă” - grupa NiL (Timișoara)

ora 19: „Spre casă” - grupa NiL (Timișoara)

Duminică, 30 aprilie - Sala Teatrului German

ora 15: „Departe pentru o viață mai bună”, grupa Film Ab (Iași)

ora 17: „Casa cu patru fete”, grupa Bukowiner Phoenix (Ucraina)

ora 19: „De-a baba oarba”, grupa NiL (Timișoara)

Luni, 1 mai - Sala Teatrului German

ora 18: „Scandal în culsie” de Michael Frayn, în regia lui Wolf E. Rahlf, o producție TGST

ora 20.30: Închiderea Festivalului Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană

Ioana NICOLESCU