Expoziția de grafică și pictură, intitulată „Goticon”, semnată de grafician dr. Marian Truțulescu, a fost inaugurată joi, 6 aprilie, în spațiul de la etajul doi al Consiliului Județean Timiș. Odată cu inaugurarea „Goticon”, graficianul Marian Truțulescu atinge cea de-a șaptesprezecea expoziție personală, artistul deținând numeroase premii și nominalizări pentru activitatea depusă în arta plastică.
În deschiderea expoziției, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, criticul de artă Szekernyés János, după ce a rostit mulțumiri reprezentanților C.J.T. pentru găzduirea expoziției, a făcut referire la artist și la opera sa. A urma cuvântul prof. univ. dr. Ioan Iovan, apoi, despre expoziție a vorbit însuși artistul, dr. Marian Truțulescu, apoi instrumentistele filarmonicii „Banatul” din Timișoara, Mihaela Faur (harpă) și Martha Kiss (vioară), au susținut un microrecital de muzică clasică, special dedicat momentului inaugurării acestei expoziții.
Produs al școlii timișorene de artă, Marian Truțulescu s-a născut în localitatea Făget, 15 iunie 1977. A încheiat studiile liceeale la Liceul „Traian Vuia” din Făget, iar studiile universitare, la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, la aceeași Universitate dobândindu-și masterat-ul, la secția grafică, apoi titlul științific de Doctor în Arte Vizuale.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, al Arhivei Internaționale de Mail Art și atestat grafician heraldist de către Comisia Națională de Heraldică. În prezent este profesor de arte plastice la Liceul de Arte „Sabin Păuță” din Reșița și lector univ. dr. la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița.
Tematica expoziției are la bază catedralele gotice, acel stil cunoscut în arhitectură și sub denumirea de „ogival” (arc frânt), născut din arta romanică din a doua jumătate a secolului al XII sub influența Cruciadelor. Titlul ales de artist pentru susținerea tezei de doctorat a fost „Permanența Catedralelor” (o istorie a Catedralelor), expoziția „Goticon” fiind o nouă reprezentare publică a drumului pe care dr. Marian Truțulescu și l-a propus să-l parcurgă în arta plastică.
Expoziția „Goticon”, semnată de artistul plastic, dr. Marian Truțulescu, poate fi vizitată în spațiul de la etajul doi al Consiliului Județean Timiș, până la începutul lunii mai.

Cornel Seracin

