19.02.2017, sala Capitol
Într-un oraş, dominat acum 45 de ani de linişte dar cu antenele active; într-o ţară nu foarte îndepărtată de centri radianţi ai culturii europene dar atât de departe de deschiderea spre nou şi spre progres, la o vârstă încă fragedă, împreună cu alţi tineri, am trăit o experienţă comparabilă cu un ritual iniţiatic.
Atraşi ca de un magnet irezistibil ascultam rock. Am recunoscut ceva ce nu ni se oferea, nonşalanţa cu care tinerii pletoşi din alte ţări, acompaniaţi de chitări acustice sau instrumente electrice, exprimau gânduri, nemulţumiri, revoltă împotriva violenţei şi a războiului, fericire, dragoste, sex. Lipiţi de radio îmbibam aidoma sugativei din penarul de lemn al primului an de şcoală, cerneala albastră a bluesului, cea roşie a rockului sau verde a folkului; Metronom, By Request, Sâmbăta pe unda medie, Randevu sa muzikom, Veče uz radio, Futtotysz... Am prins şi discuri originale de la cei care, prin diverse relaţii, primeau pachete din străinătate. Am trăit experienţa singurătăţii magneţilor.
Una din formaţiile care ne-a atras atenţia în mod special, datorită sonorităţii blues-rock augmentată cu un „flaut fermecat”, cât şi a imaginii, parcă desprinsă din stampa altui secol, a fost Jethro Tull. Toată povestea, adusă din trecut, cu un tratat despre agricultură şi potcovirea cailor, publicat de un specialist englez din secolul XVII care purta acest nume, apariţia cântăreţului şi flautistului excentric Ian Anderson, care, îmbrăcat în hainele unui menestrel din epoca victoriană, făcea mişcări teatrale, bulbuca ochii, sufla şi vocifera în flautul pe care-l mânuia asemenea baghetei magice a vrăjitorului Merlin, apoi stătea, ca barza, într-un picior, minute în şir cât durau solourile sale încântătoare, cu faţa-i ascunsă într-o claie de păr bogat, ne-a fascinat.
O experiență deosebită a fost audiția primului album integral al grupului Jethro Tull. Cel mai vârstnic dintre noi, poreclit chiar Anderson, datorită asemănării cu idolul nostru, frontmanul trupei Jethro Tull, a negociat cu unul din băieţii mai mari, care a reuşit să procure câteva discuri sosite pe diverse căi şi pe bani mulţi, audiţia privată a unui album integral al formaţiei, discul conceptual Thick As A Brick. Condiţia a fost să ne prezentăm la domiciliul acestuia cu două sticle de vin. Ne-am întâlnit după amiaza şi am pornit pe jos din Elisabetin spre cartierul Fratelia. Am ajuns la adresa indicată, unde locuia fiul măcelarului din zonă ca să aflăm cu stupoare că acesta a fost chemat la miliţie. Ne-am liniştit când am aflat că lăsase vorbă să mergem în apropiere, la un amic. Ne-am dus acolo, am intrat într-o curte, strecurându-ne printre sute de sticle goale. Într-o cameră din spate ne-am aşezat pe jos. Gazda a scos cu grijă discul din coperta ciudată, în forma unui ziar şi l-a pus pe platanul pick up-ului. S-a făcut linişte. Nimeni nu a mai scos un cuvânt. Când, la sfârşitul primei feţe a plăcii, braţul aparatului s-a ridicat de pe suprafaţa vinilului şi a glisat spre poziţia de repaus, unde s-a oprit cu un click, parcă ne-am trezit dintr-un vis. Abia mai respiram. Nu eram în stare să comentăm, ne uitam unii la alţii de parcă nu ne-am văzut de o veşnicie. Discul a fost întors, a început să curgă partea a doua a melopoemului, dar, şi vinul din sticlele ce au circulat din mână în mână luminate doar de jarul ţigărilor. Se lăsase întunericul. Nu se ridica nimeni să aprindă lumina. Ne lumina atât de intens muzica încât atunci când s-a încheiat eram pierduţi. Nici nu ştiu cum am ajuns acasă. Din acel moment Jethro Tull şi Ian Anderson au devenit o obsesie. Camerele au fost tapetate cu postere, iar discurile lor ocupau secţiunea cea mai preţuită a modestelor noastre „colecţii”.
După mai bine de patru decenii, multe discuri audiate, trei concerte - două cu Jethro Tull, unul cu Ian Anderson - m-a izbit ca o cărămidă groasă (thick brick) anunțul unui concert la Timișoara. Cine din cei care vibram în tinerețe la auzul unor cântece ca Bouree, Reason For Waiting, Locomotive Breath, Aqualung, Living In The Past, Heavy Horses, Skating Away On the Thin Ice of The New Day, Christmas Song, Fat Man, Under Wraps ..., ne-am fi putut imagina că vom avea ocazia să-l vedem, să-l ascultăm chiar aici, la Timișoara, unde ne-am format gusturile și afinitățile muzicale, pe idolul nostru Ian Anderson?
Chiar dacă alături de el nu va fi niciunul din membrii formației Jethro Tull, cu muzicienii pe care i-a ales cântă de aproape zece ani. Chiar dacă Ian nu mai are vocea cu care s-a lansat și consacrat a știut să-și adapteze cu mare măiestrie interpretarea în așa fel încât să nu deranjeze diferența. Fiecare întâlnire cu acest mare artist al secolului XX este ca o iluminare.
Mimo OBRADOV
