Vibrații pozitive de la Vlatko Stefanovski înaintea concertului de la Timișoara Jazz Festival 2016
Vladimir Vlatko Stefanovski (născut la 24 ianuarie 1957, la Prilep, Macedonia), considerat unul din cei mai expresivi chitariști din lume, este un muzician complex, recunoscut pentru creația muzicală de fuziune în care îmbină mai multe genuri, de la ritmurile impare și melodiile tradiționale macedoniene până la rock și jazz contemporan. Sâmbătă, 26 noiembrie 2016 va avea loc primul lui concert la Timișoara, în cadrul Festivalului internațional de jazz organizat de Fundația Jazz Banat. Primele audiții cu muzica lui le-am consemnat în programul postului Radio Novi Sad în 1976, când în emisiunile muzicale - Radio Novi Sad a avut în acea vreme cea mai puternică redacție muzicală din fosta Iugoslavia - au început să se difuzeze frecvent înregistrările demo ale formației Leb i sol. Cântau un jazz rock extrem de fluid, așezat pe o bază de ritmuri tradiționale peste care interveneau cu solistici inspirate. Chiar dacă preponderent instrumentală (aveau pe atunci doar două piese cu voce) muzica lor m-a cucerit. Grupul a participat la festivalul tineretului de la Subotica unde a câștigat premiul publicului. Asta le-a înlesnit înregistrarea albumului de debut. De atunci Leb i sol a devenit una din formațiile de prim rang ale scenei pop rock vecine, alături de Bijelo dugme, Smak, Time și Teska industrija. Vlatko era încă adolescent. Au trecut anii, Leb i sol s-au desființat iar el și-a continuat cu success cariera solistică fără a face compromisuri. A înregistrat mai multe albume solistice, a compus și înregistrat în studioul propriu muzică pentru mai multe filme și piese de teatru dar cea mai importantă este activitatea concertistică prin care s-a impus ca unul din cei mai străluciți chitariști ai lumii.
Înaintea primului său concert în Timișoara Vlatko Stefanovski a binevoit să ne răspundă la câteva întrebări.
- Ați cutreierat lumea dar, judecând după muzica pe care o creați și interpretați, cel mai aproape de inimă și de suflet v-au rămas Balcanii, Macedonia, Skoplje. Cum a fost acum apropape cincizeci de ani; ce v-a atras spre rock și jazz?
- Anii șaizeci au fost determinanți în dezvoltarea culturii populare, inclusiv a muzicii rock și pop. Cred că nu a existat nici un tânăr care pe vremea aceea să nu fi fost fascinat de noile sonorități. Chiar dacă eram copil atunci, am simțit atracția și magia muzicii noi. Fratele meu mai mare Goran (Goran Stefanovski este acum un cunoscut dramaturg în Macedonia - n. M.Obradov) făcea rost de discuri noi și reviste din Occident.
- Ați lansat grupul Leb i sol în 1976 la festivalul de la Subotica. A urmat rapid primul album cu care ați dat lovitura pe scena muzicală iugoslavă cu toate că muzica voastră a fost mai mult instrumentală și nu de orientare comercială.
- Primii ani cu Leb i sol au fost marcați de o influență puternică a muzicii rock progresive și de fuziune cu jazzul. La începutul anilor șaptezeci s-au întâmplat lucruri semnificative, a fost o adevărată explozie de creativitate iar granițele dintre rock, jazz și muzica tradițională au devenit extrem de mișcătoare și labile. Atunci a apărut și așa numitul simfo rock. Formațiile mari cu instrumentiști virtuozi au căutat să fie cât mai originale. Am încercat și noi asta iar folclorul macedonean ne-a influențat modul de exprimare și chiar stilul. Decizia noastră de a prelua motive din folclor a fost spontană și oarecum logică.
- Aveți propriul studio în care elaborați de mai mulți ani muzică pentru film, teatru și televiziune dar asta nu vă împiedică să susțineți un număr mare de concerte în fiecare an. Ce este ideal pentru un muzician complex și un instrumentist virtuoz cum sunteți Dumneavoastră: munca în studio sau cea de pe scenă?
- Sunt două lucruri diferite. Toată viața îmi dotez și adaptez studioul dar munca în studio este o disciplină destul de ermetică, deseori poate deveni chiar frustrantă. Personal cоnsider că aparițiile în fața publicului, concertele solistice sau alături de alți muzicieni, reprezintă cel mai bun mod de a-ți verifica abilitățile, condiția, locul care-l ocupi în preferinețele publicului. Cel mai bine mă simt în timpul concertelor...
- Experiența de a cânta în lume alături de cei mai mari chitariști ai lumii, de la Miroslav Tadić, Ian Akermann până la Tomy Emmanuel..., v-a deschis o altă perspectivă asupra a ceea ce faceți?
- Orice colaborare presupune un schimb de energii, idei, experiențe și cunoștiințe și te îmbogățește în mod semnificativ. Este bine să colaborezi și să înveți ceva de la alții cărora, la rândul tău, să le oferi ceva din acumulările tale muzicale, tehnice, cognitive. Nu este ușor să supraviețuiești în lumea mare a muzicii și în condițiile în care funcționează acest domeniu al show businessului.
- După atâția ani în care ați încorporat folclor în muzica grupului Leb i sol, în lucrările solistice sau în proiecte internaționale precum Balkan Horses, se mai regăsesc elementele tradiționale în expresia Dumneavostră de acum?
- E bine să înveți cât mai multe lucruri, nu e nici o rușine. Când stăpânești niște tehnici din folclor, expresia muzicală proprie devine mai bogată și mai elocventă. Balcanii sunt extrem de darnici în privința conținutului muzical și este o provocare să înveți ceva nou, să ai ocazia să cânți cu maeștri autentici ai unor instrumente tradiționale din diverse regiuni.
- Când și cum аpare dorința nestăpânită de a improviza? Puteți să o țineți în acele momente sub control?
- Bineînțeles. Мetoda mea de a exersa și a cânta este, de fapt, o continuă improvizație. În reprizele lungi de repetiții și cântări spontane apar uneori niște motive care mai târziu se pot transforma în cântece sau în teme incluse în compoziții. Trebuie să cauți și să tot cauți la nesfârșit... Improvizația este un principiu esențial al creației muzicale însă trebuie să ajungi s-o meriți, să stăpânești bine tehnica și să ajungi la un nivel superior de exprimare ca să poți și să meriți să improvizezi pe o anumită temă. Una e să improvizezi cu adevărat și alta este să atragi „cu forța” atenția publicului.
- Mai multe formații care au avut cândva succes dar între timp și-au încetat activitatea s-au reactivat. Este și cazul grupului Bijelo dugme. Dumneavoastră însă nu ați acceptat propunerea foștilor colegi să reveniți cu Leb i sol. De ce?
- Da, sunt mai multe exemple. Însă dacă între muzicieni nu mai funcționează acea chimie specifică pe scenă nu are rost să forțezi lucrurile. Eu am nevoie de provocări noi și le caut insistent. Bineînțeles că îmi sunt dragi creațiile și realizările din trecut dar trebuie să privim înainte.
- Publicul mai matur din România, mai ales din Banat, a crescut și s-a format cu standardele Iugo rock din anii șaptezeci și optzeci, așa că este familiar și cu muzica Dumneavoastră din acea perioadă. Anul acesta, în vară, ați avut prima întâlnire cu publicul de aici. La ce vă așteptați аcum?
- Îmi amintesc de concertul de la Gărâna Jazz Festival, care a fost la ore mărunte, spre dimineață, când am cântat pentru cei care au rezistat atâta și nu s-au speriat nici de frig. Am pus în ramă afișul festivalului și l-am atârnat pe perete! Pentru mine este o provocare să cânt în locuri în care nu am mai fost. Aceasta va fi a doua noastră vizită în România (vine în aceeași formulă de trio - n. M.Obradov) și prima la Timișoara. Chiar mă bucur că avem ocazia să cântăm și cred că va decurge totul foarte bine. Mă aștept la o relație intensă cu publicul prin intermediul muzicii bune, la vibrații pozitive!
Interviu realizat de Mimo OBRADOV
