Timișoara Jazz Festival, 24.11.2016
După concertul excepțional susținut la Festivalul de Jazz de la Belgrad (unde am realizat acest scurt interviu cu ajutorul managerului pentru relațiile cu presa, jurnalistul și criticul de jazz Vojislav Pantić) în urmă cu aproape o lună (29.10.2016), pianistul David Helbock va concerta și la festivalului organizat de Fundația Jazz Banat la Timișoara, în prima seară a manifestării, în 24 noiembrie. Considerat ca fiind unul din cei mai talentați tineri muzicieni de jazz din Europa, dublu câștigător al premiului acordat de public la concursul de pian de la Montreux (2007, 2010), Helbock este acum în plină campanie de promovare a noului său album Into the Mystic, înregistrat în formulă de trio împreună cu Rafael Proeschel la bas ukulele și Reinhold Schmelzer, la tobe.
Cariera și-a început-o cu succes în anul 2003 de când a realizat mai multe proiecte solistice, de grup sau în colaborare și s-a distins printr-o interpretare originală și pasionată a muzicii rock starului Prince.
- Cum de v-a atras tocmai muzica lui Prince?
- Pe lângă faptul că sunt un mare fan a lui Prince am simțit în muzica lui o apropiere puternică de jazz. Am aflat că a început ca pianist de jazz iar, mai târziu, cînd a devenit popular, a angajat o serie de muzicieni de jazz în formația proprie. Ceea ce am studiat și am început să creez era compatibil cu muzica lui Prince așa că m-am hotărât să abordez compozițiile lui și să le reduc la esență, la clapele pianului fără nici un alt fel de acompaniament.
- Acum trăiți în Berlin, ați semnat recent un contract cu prestigioasa casă de discuri germană ACT, dar sunteți originar din Austria. Cum de v-ați orientat tocmai către jazz?
- Am avut de la bun început profesori cu viziuni foarte deschise și în vremea în care studiam muzica clasică la Conservator dar și cînd m-am apucat de jazz. L-am cunoscut, când s-a mutat în Austria, în Vorarlberg, acolo unde locuiam și eu, pe pianistul american Peter Madsen. Avea o experiență deosebită, a cîntat cu aproape toate numele mari ale scenei. El a fost acela care mi-a deschis, într-un fel, lumea mare a acestei muzici.
- Vă inspiră miturile și personajele reale dar cu o aură mistică, precum Thelonius Monk, dar și poezia Sufi. Cum își găsesc acestea loc în creația proprie?
- Inspirația vine din mai multe colțuri ale lumii. Fiecare compoziție are la bază o poveste. Am citit mult despre mitologia greacă, m-a inspirat mitologul american Joseph Campbell sau poetul Sufi persan, Hafiz care a redat această veche legendă: „Creându-l pe om Dumnezeu a modelat întâi trupul și apoi a îndemnat sufletul să umple golul. Dar sufletul a refuzat să fie închis într-o celulă. A dorit să zburde, să fie liber. Atunci Dumnezeu a creat muzica. Pentru a simți extazul fizic al muzicii și pentru a dansa sufletul a intrat totuși în corp.”
- Ați prelucrat câteva compoziții ale lui Thelonius Monk iar pe noul album aveți o piesă intitulată Spiritual Monk. De unde vine această fascinație?
- Păi, este vorba tot despre un personaj mistic care i-a inspirat pe mulți jazziști. Dintotdeauna m-am simțit atras de muzica lui, mai ales de modul în care aborda pasajele solistice pe care le concepea ca pe niște variații ale melodiei principale peste o înșiruire de tonuri peste acorduri. Cred că e suficient să auzi doar trei tonuri ale lui Monk ca să-l recunoști. Cam acesta este și scopul meu.
- Trioul care-l conduceți nu urmează modelele tipice instituite de Bill Evans sau Keith Jarrett. Cum ați reușit să găsiți totuși o expresie proprie în interiorul acestui format?
- Mai importantă pentru mine este muzica decât formatul grupului. Majoritatea pianiștilor preferă să cânte în trio dar mai important e ce dorește compozitorul să exprime prin intermediul unei formule. Îmi plac foarte mult Bill Evans și Keith Jarrett, integrez unele idei ale lor în muzica mea, dar aceasta este doar o mică parte din ceea ce mă inspiră. Îmi place mult și World Music, ceea ce vine din Asia, Africa sau America Latină, apoi muzica clasică occidentală, ceva din pop și, cu precădere, muzica contemporană. Toate acestea contribuie la definirea unui stil propriu.
- Aveți o activitate concertistică intensă care vă va aduce, în premieră, în România, la Timișoara. Cum reușiți să împăcați călătoriile, concertele în diverse colțuri ale lumii cu studiul și creația?
- Într-adevăr, sunt tot pe drum de când îmi promovez noul album și, din păcate, nu am condiții să mă scufund mai temeinic în muzica locurilor prin care trec, eventual să mă și inspire. Dar trăiesc la Berlin, un oraș ideal nu numai datorită scenei muzicale bogate ci și cu o ofertă generoasă în domeniul artelor în general, teatrului, cinematografiei, culturii gastronomice variate, cu oameni interesanți. Am auzit că așa este și Timișoara.
Mimo OBRADOV
Foto: Dragoslav NEDICI
