Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo a ajuns anul acesta la a XI-a ediție, iar tema concertelor prezentate este „La Muse et le Poet”.

În cadrul evenimentului, la Timișoara vor avea loc trei concerte, în zilele de 9 și 10 noiembrie, la Biserica Millenium, Carturești Mercy și Muzeul de Artă – Palatul Baroc.

„Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului SoNoRo (…) încununează 10 ani de aventuri muzicale ieşite din comun. Festivalul SoNoRo păşeşte cu această ocazie într-un nou ciclu. Dacă în primii zece ani am creat, construit, dezvoltat, rafinat conceptul SoNoRo, ne dorim ca în următorii zece, pe de o parte, să culegem roadele acestei munci serioase, pe de altă parte să consolidăm, inovăm, lărgim spectrul activităţilor întregii platforme culturale SoNoRo, atât în ţară cât şi în străinătate”, a afirmat Răzvan Popovici, director executiv al Festivalului SoNoRo. 

„Anul acesta am decis să ne dedicăm festivalul subiectului care a ocupat mințile creative timp de secole: Muza și Poetul.

Așteptăm cu nerăbdare să vă povestim povești vechi și noi de iubire, prietenie, relații afective neașteptate și neobișnuite, ale noastre Muze și Antimuze. Suntem mândri să prezentăm o echipă incredibilă de minunați muzicieni, fiecare cu propriile Muze și care vor fi fericiți să-și împărtășească secretele cu voi toți prin intermediul muzicii.

De abia așteptăm să vă revedem în sălile de concert, unde voi toți veți deveni Muzele noastre și ne veți ajuta să transformăm muzica în poezie și poezia în muzică”, a spus Diana Ketler, director artistic al Festivalului SoNoRo. 

Concertele de la Timișoara fac parte dintr-un proiect cultural ce cuprinde și orașele București, Cluj și Bistrița. Totodată, Asociația SoNoRo are parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, și a susținut concerte în unele dintre cele mai renumite săli din lume.

 

Programul concertelor

 

Miercuri 9 noiembrie, ora 19 - Biserica Millenium

Franz Liszt (1811-1886) – Angelus. Rugăciune pentru îngerii păzitori pentru cvintet de coarde 

Anton Bruckner (1824-1896) – Adagio pentru Cvintet de coarde în fa major WAB 112

Johannes Brahms (1833 – 1897) – Sextet de coarde nr.2 în sol major, op. 36.

 

Joi, 10 noiembrie, ora 11 - Cărturești Mercy

Întâlnire cu artiştii, întrebări şi răspunsuri

Lucrări de: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven , Johan Halvorsen , Frank Bridge.

 

Joi, 10 noiembrie, ora 19 - Palatul Baroc – Muzeul de Artă

George Enescu (1881-1955) – Aubade pentru trio de coarde

Zoltán Kodály (1882-1967) – Duet pentru vioră şi violoncel, op. 7

Franz Schubert (1797-1828) – Trio de coarde în si bemol major, D.471

Ludwig van Beethoven (1770-1827) – Trio de coarde în do minor nr. 3, op. 9

În cadrul spectacolelor vor concerta artiștii: Erik Schumann-vioară, Alissa Margulis-vioară, Răzvan Popovici-violă, Liisa Randalu-violă, Marcin Sieniawski-violoncel, Alexandre Bouzlov-violoncel.

Intrarea la concerte este liberă. 

Ioana NICOLESCU