Festivalul internațional de Jazz de la Belgrad, ediția cu numărul 32
În capitala Serbiei s-a desfășurat între 26 și 30 octombrie o nouă ediție a unuia dintre cele mai vechi și importante festivaluri de jazz din zonă. Manifestarea s-a înscris pe harta jazzului în 1971, când, la prima ediție intitulată Newport Jazz Festival - Belgrade, au cântat Duke Ellington and his Orchestra, The Giants Of Jazz (Dizzy Gillespie, Sonny Stitt, Kai Winding, Thelonius Monk, Al McKibbon & Art Blakey), Gary Burton, Ornette Coleman Quartet, Miles Davis Septet. Din 1990, datorită evenimentelor care au dus la destrămarea federației iugoslave și apoi la agrersiunea forțelor NATO în 1999, festivalul a fost întrerupt. Mulți au crezut că a dispărut definitiv de pe lista evenimentelor culturale.
Datorită entuziasmului și străduinței echipei conduse de managerul de program, criticul și publicistul muzical Dragan Ambrozić, în anul 2005 festivalul a fost reluat cu denumirea de acum. Anul acesta organizatorii au ales sloganul Planeta Jazz și și-au propus să acopere vastitatea și intensitatea expresiei muzicale a genului în cinci zile în care s-au desfășurat 20 de concerte. O succintă trecere în revistă a evenimentelor care au beneficiat de trei scene și câteva spații adiacente relevă o concepție inteligentă a programului. Festivalul a fost inaugurat cu un proiect muzical special, concertul pregătit de pianistul sârb Vlada Maričić al cărui quartet a beneficiat de aportul trompetistului american Brian Lynch. Aceștia au creat atmosfera ideală pentru trioul condus de Alfredo Rodriguez (Cuba). În prima zi au mai cântat quartetul condus de saxofonista Tineke Postma (Olanda) și trioul pianistei Sunna Gunnlaugs (Islanda).
Cu un deceniu în urmă a apărut o nouă stea pe cerul jazzului. Datorită unei expresii muzicale originale în care se îmbină emoția tipic evreiască, sensibilitatea latino, folclorul orientului apropiat și jazzul contemporan Avishai Cohen s-a impus în fața publicului și a devenit una din vedetele festivalurilor la care participă. În opinia spectatorilor care l-au urmărit live la Timișoara și la Gărâna, acesta a fost cel mai intens concert al lui. Reacția publicului l-a inspirat și motivat să se dezlănțuie într-o revărsare de emoții vibrante. În aceeași sală mare de la Sava Centar (unde l-am urmărit în 1991, ultima oară, pe Miles Davis și, mai recent, în 2014, pe Herbie Hancock) a urmat o explozie de ritmuri și solistici însoțite de strigături, bătăi din palme și dans: Antonio Serrano Quintet Flame&Co. Da, flamenco autentic, trecut prin filtrul acestui muzicuțist virtuoz, elev al faimosului Lou Adler. Înainte de miezul nopții am trecut râul Sava și am revenit la Dom omladine (Casa tineretului) unde începuse deja concertul solistei Vesna Pisarović (din Croația) intitulat „The Great Yugoslav Songbook”, cu reluări în manieră jazzificată ale unor mari succese ale muzicii pop iugoslave. A doua zi a fost încheiată de trioul condus de tânărul pianist austriac David Helbock, un muzician excepțional despre care am să vă relatez mai multe (inclusiv un interviu) cu ocazia Timișoara Jazz Festival (24 -27.11.2016). A fost o surpriză plăcută. A treia zi a fost de-a dreptul năucitoare. Imaginați-vă să-i vedeți și ascultați în aceeași seară pe: DeJohnette-Coltrane-Garrison, apoi superbomba cu jazz AZIZA, activată de Dave Holland („we love you, Dave!” a strigat o voce feminină din public iar veteranul jazzman a dus mâna la inimă, apoi la buze și a salutat publicul), Chris Potter (în formă mmaximă!), Lionel Loueke (funambulistic! cu un solo cum nu am mai auzit la nici un chitarist mare) și Eric Harland; parcă nu ar fi fost deajuns, am trecut din nou podul peste Sava și seara-noaptea a continuat în sala Americana (da, Belgradul cultivă muzica americană nouă, aici se organizează anual o mulțime de concerte cu formații americane de alternative country rock) cu Tord Gustavsen Quartet, despre care nu pot să vă spun decât că am avut senzația că din degetele acestui distins pianist norvegian au picurat stropi de miere pe clapele pianului mare Steinway în timp ce în sală nu se auzea nici măcar respirația celor peste o mie de atendanți. Noaptea a fost mărunțită în continuare de formația All Included, combinație de muzicieni mai tineri din Suedia și Norvegia. Eram, cu toții, deja epuizați de atâta plăcere. Ziua No. 4 ne-a readus spiritul latino în jazzul smotocit de grupul Living Being condus de acordeonistul francez Vincent Peirani, urmat de recitalul italienilor Gianluca Petrella Cosmic Renaissance, cam prea free dar nu lipsit de momente de virtuozitate. Bomba cea mare (mai pomenisem de una; Belgradul a avut parte de ... bombe) a explodat pe la miezul nopții când pe scenă a pășit scuturând o pereche de talăngi Rob Mazurek, un fel de guru al jazzului underground, cu peste 50 de albume în diverse formule. La începutul secolului XXI a trăit câțiva ani în Brazilia unde a pus bazele grupului Sao Paolo Underground căruia îi este fidel și acum. Cu Gilherme Granado (claviaturi, sampler, synth, voce) și Mauricio Takara (cavacinho, percuție, elctronică) ne-au plimbat prin genurile muzicale braziliene (samba, maracata, tropicalia) alterate cu noise cosmic a la Sun Ra, sonorități electroacustice și jazz de avangardă. Au făcut-o cu atâta imaginație, emoție și intensitate încât am simțit că au depășit niște limite a ceea ce înseamnă relația firească între muzicieni, cea dintre muzicieni și public. A fost asemenea unui ritual voodoo, în opinia organizatorilor (ne-au informat că lui Mazurek îi murise tatăl cu o zi înainte) punctul culminant al festivalului. Finalul nopții a fost colorat cu sonoritățile nordice ale unei formule alcătuite din tineri muziciei care provin din patru țări: Danemarca, Suedia, Norvegia, Islanda. Horse Orchestra cultivă un diapazon larg de elemente, de la New Orleans și Chicago jazz până la free jazzul anilor 1960, muzica europeană clasică și structuri experimentale. Ați înțeles ceva? Nu!? Trebuie ascultați și urmăriți în concert sau de pe unul din cele două albume, foarte apreciate în zona scandinavă. Iată cum sună un titlu de pe noul disc „Four Letter Word”: Muzica barocă, muzica funerară a Europei de sud, jazzul tradițional și improvizația liberă. Da, acesta este titlul unei compoziții! Atracția ultimei seri, concertul conceptual „Mein Beethoven” al celui mai apreciat contrabasist al scenei germane de jazz Dieter Ilg a fost, din păcate, anulat din motiv de boală. Dar au (în)cântat cu pară și foc portughezii grupați în Orchetrsa Jazz de Matosinhos & Joao Paolo Esteves da Silva (la pian). În final organizatorii au ținut să acorde o șansă și muzicienilor sârbi, grupului Konzilijum, care și-a promovat al doilea album și flautistei și solistei vocale Irena Blagojević, susținută de un octet, cu un jazz-pop la cele mai înalte standarde ale genului.
Festivalul de Jazz din Belgrad a beneficiat și de un program însoțitor, desfășurat în spațiul Casei tineretului, ce a inclus o expoziție de fotografie, concerte spontane, interviuri cu public, lansări de albume, jam sessions și proiecții de film.
Caravana jazz se mută în scurt timp la Timișoara unde ne așteaptă două evenimente majore dedicate genului: Gala Blues Jazz Kamo (19-20.11.2016) și Timișoara Jazz Festival (24-27.11.2016), ambele în sala Capitol a Filarmonicii Banatul.
Mimo OBRADOV
foto: Dragoslav NEDICI
