Grație unei îndelungate munci temeinice, susținută de o inimoasă echipă ce a avut sprijinul majorității comunității timișorenilor, municipiul Timișoara a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii (CEaC) 2021, astăzi, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Naționale a României din București. Numele orașului recomandat pentru prestigiosul titlu european a fost anunțat de către un juriu internațional delegat al Uniunii Europene. La prezidiul acestui juriu s-au aflat, Steve Green – președintele juriului Capitală Europeană a Culturii (CEaC), Karel Bartak - șeful departamentului de Cultură din cadrul Comisiei Europene și Corina Șuteu - Ministrul Culturii din România.

Dosarul susținut de echipa Asociației Timișoara - Capitală Culturală Europeană, în fața juriului de experți, conţine în introducere mesajul speranţei ce se află ancorată în istoria oraşului bănăţean, istorie prin care Timişoara şi-a făurit prezentul, Lumina sa fiind trimisă, asemeni unui sol, spre viitor: „Uneori, marile schimbări încep la colț de stradă. În 1884, Timișoara a fost primul oraș din Europa continentală cu iluminare stradală electrică. În 1989, scânteile Revoluției împotriva regimului Ceaușescu s-au aprins pe străzile Timișoarei. În 2021, dorim să fim Capitala Europeană a Culturii pentru a putea împărtăși aspirațiile noastre cu restul Europei. Ne propunem să punem în mișcare energia civică. Pornind de la puternica metaforă a luminii, dorim să «exportăm» valorile în care credem în alte orașe din Europa, pentru a stimula o atitudine deschisă, vizionară în rândul cetățenilor. Sloganul campaniei este esența mesajului nostru: Luminează orașul prin tine!”.

Dosarul prin care municipiul Timişoara a dobândit titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 se numeşte „Luminează oraşul prin tine! O călătorie prin spaţii luminoase şi întunecate” şi este împărțit în opt capitole: „Introducere – Considerații Generale”, „Contribuția la strategia pe termen lung”, „Dimensiunea Europeană”, „Conținut cultural și artistic”, „Capacitatea de implementare”, „Rază de acțiune”, „Management” și „Informații suplimentare”.

Dosarul complet prin care Timișoara a fost evaluată de juriul internațional de experți poate fi citit integral, accesând adresa: www.capitalaculturala2021.ro/Files/bidbook/Timisoara/BidbookTM2021_RO_digital-2.pdf.

Anunțul public privind intenția municipiului Timișoara de a-și depune candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC), a fost făcut de fostul primar ales al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, odată cu inaugurarea Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara, în data de 25 ianuarie 2010. Teatrul Național  și-a asumat ideea, a dezvoltat-o și a adus împreună exponenții societății civile, ai administrației, instituțiile timișorene, împreună cu care s-au pus bazele Asociației Timișoara - Capitală Culturală Europeană, făcându-se toate demersurile pentru înființarea organizației care, din acel punct, și-a creat propriul parcurs.

Ministerul Culturii a lansat, în decembrie 2014, un apel orașelor din România care vor să candideze la titlul de Capitală Europeana a Culturii (CEaC) pentru anul 2021. Au fost 14 orașe din România care și-au depus candidaturile pentru acest titlu (Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş).

În 10 decembrie 2015, echipa TM2021 a susţinut candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 în cadrul interviului de preselecţie ce a avut loc la Bucureşti, la Ministerul Culturii din România. În urma preselecției ce a fost realizată de un juriu internațional, în faza finală pentru recomandarea prețiosului titlul au rămas în cursă 4 orașe, Timișoara, Cluj-Napoca, Baia Mare și București.

În urma deciziei finale, ce a fost pronunțată astăzi, 16 septembrie, Timișoara a devenit cel de-al doilea oraș din România care a fost recomandat pentru Capitală Europeană a Culturii. Primul oraș din România ce a deținut acest prestigios titlu a fost municipiul Sibiu, în anul 2007. Acest titlu se deține pe timp de un an.

Potrivit agenției române de știri mediafax, președintele juriului de experți, Steven Green, a declarat: „Competiţia a fost extraordinară, are un impact internaţional, jurnaliştii din lumea întreagă vor scrie, toţi vor fi cu ochii pe această Capitală Europeană, toate reflectoarele vor fi îndreptate spre acest oraş. Închipuiţi-vă, mâine ştirea se va da şi în agenţiile de presă din China.”

Karel Bartak, șeful departamentului de Cultură din cadrul Comisiei Europene, a declarat, potrivit mediafax: „A devenit unul dintre cele mai prestigioase evenimente. Conceptul de Capitală Europeană este extraordinar, pentru că promovează dialogul intercultural şi accentuează sentimentul de apartenenţă la Uniunea Europeană. Trebuie să aducem Europa aproape de oameni. Cultura este „miezul” din care s-a clădit Europa. Valorile culturale ne apropie între noi. (...) Sectoarele creative culturale au rezistat crizei economice.”

Bugetul Asociației Timișoara - Capitală Culturală Europeană pentru realizarea acestui program a fost calculat la 48,5 milioane de euro, din care, 41% sunt asigurate de C.L., 10% de C.J., guvernul, probabil, 25% (încă nu a fost comunicat procentul în mod oficial), din sectorul privat 9%, sectorul public, (altul decât C.L. şi C.J.) 8% şi din fonduri de la U.E., prin programe ale Uninunii Europene 7%. Cheltuielile operaţionale vizează în proporţie de 70%, cheltuieli cu programul cultural, apoi, 15% cheltuieli de promovare şi marketing, 9% administrative şi 6% cheltuieli neprevăzute.

În 2021, vor fi trei Capitale Europene ale Culturii: una din țările candidate la U.E. (Serbia și Muntenegru), una din Grecia și una din România. Orașele din Grecia dintre care se va desemna câștigătorul sunt, Eleusis, Kalamata, Rhodes, iar din cele două țări candidate la U.E., Herceg Novi (Montenegro) și Novi Sad (Serbia). 

Cornel Seracin

Foto: timisoara2021.ro