Cea de-a doua ediţie a expoziţiei „Lumina Florilor de Paşti” va avea loc astăzi, cu începere de la ora 16, la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Toate lucrările expuse sunt realizate de elevii Şcolii Gimnaziale „Sf. Antim Ivireanul”, ai Grădniţei „Troiţa” şi ai Atelierului de pictură bizantină „Bună Vestire” din Timişoara.
Coordonator al expoziţiei este Eva Sarga, artist plastic, specializarea conservare-restaurare. În cadrul vernisajului vor lua cuvântul prof. univ. Dr. Doina Mihăilescu şi lect. univ. Dr. Gabriel Kelemen.
Expoziţia este deschisă pentru vizitare, începând de azi, 22 aprilie, până duminică 22 mai, de marţi până sâmbătă între orele 10-17, duminica între orele 12-16.

Cornel Seracin