Joi, 25 februarie, de la ora 18, Galeria Subterană din Casa Artelor (str. Episcop Augustin Pacha, nr. 9) găzduiește expoziția maestrului Mihai Țopescu, „De la sacrificiu, la speranță”.
„Mihai Țopescu este inspirat de condiția umană, dramele și bucuriile pe care le subîntinde aceasta, de tipologiile umane, de mituri și istoria culturii. Vocația pentru experiment, activată mai ales în zona relațiilor dintre tehnică și expresie, îl caracterizează de la începutul consistentului său traseu artistic”, spune criticul de artă, Adrian Guță.
Mihai Țopescu este designer de sticlă şi artist decorator cunoscut în întreaga lume, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Absolvent al Facultății de Arte „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, clasa profesorului Mircea Spătaru, Mihai Țopescu este considerat, în lumea artelor plastice din România și din afara granițelor patriei, unul dintre artiștii români ce a marcat arta contemporană prin dinamismul și complexitatea sa.
Maestrul Țopescu trăiște și lucrează în Târgu-Jiu și are numeroase participări expoziționale în țară și în străinătate, simpozioane, concursuri, expoziții de grup sau personale. Lucrările artistului plastic Mihai Țopescu le găsim în muzee de artă din: Düsseldorf , Coburg, Germania; Albenga, Italia; Ebeltoft, Danemarca; colecția Parlamentului European, Bruxelles; Craiova, România; Praga, Cehia dar și în colecții private.
Cornel Seracin

