Astăzi, 12 februarie, cu începere de la ora 12, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, se vor lansa cinci cărți de literatură în grai bănățean. Autorii acestor volume sunt laureaţi, selectaţi şi nominalizaţi ai concursului „Marius Munteanu”, cărțile apărând la Editura Eurostampa, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Timiş, al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, al Consiliul Local şi al unor sponsori.

Iniţiatorul concursului „Marius Munteanu” este prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, scopul concursului fiind promovarea și dezvoltarea literaturii în grai bănățean, creaţia literară în grai bănățean fiind prezentată lunar la Casa de Cultură de pe strada Miron Costin, nr. 2 şi la Cenaclul „Marius Munteanu”, deschis tuturor iubitorilor genului.

Volumele lansate sunt următoarele: „La un gând dă veśńiśie”, de Adrian Gerhard – volum de poezie laureat la Concursul „Marius Munteanu” în 2015 –, „Ńinsă-i șura me - bătrâna”, de Dimitrie Acea – volum de poezie selectat la același concurs –, „Sama-sama cum treśi drumu”, de Petru Andraș – volum de poezie selectat la concursul „Marius Munteanu” –, Volumul colectiv (poezie și proză) al celor zece autori nominalizați la același concurs și „Antologia «Gura satului» la Radio Timișoara, 25 de ani. Poezie și proză 1991-2016”.

Cornel SERACIN