Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara a ajuns la cea de-a treia ediție. Organizatorii evenimentului lansează  cu această ocazie apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj și anume ficțiune, non-ficțiune sau animație. Sunt vizate filme din 2015 sau 2016 din țările care au avut minorități în regiunea Banatului de-a lungul istoriei şi până azi.

„Am creat această secțiune competițională interetnică pentru a reflecta Banatul multicultural şi diversitatea cinematografiei europene, printr-un cocktail de filme colorat, atractiv și mai ales provocator. Anul acesta acordăm și un premiu special pentru film independent sau de debut, oferind astfel o rampă de lansare tinerelor talente”, declară organizatorii.

Prin competiția Ceau, Cinema! cineaştii din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului, precum Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria, se pot exprima prin film. În cazul coproducțiilor vor fi acceptate doar filmele a căror coproducător majoritar provine dintr-o țară care se regăsește printre cele enumerate. Selecționerul competiției este criticul de film Ionuț Mareș.

Marele premiu al competiției este în valoare de 1000 de euro și îi va fi acordat regizorului producției câștigătoare. Un alt premiu care va fi acordat în cadrul evenimentului este Premiul Publicului, în valoare de 500 euro. Totodată, la această ediție se va acorda și un trofeu pentru film independent sau de debut, în valoare de 500 euro, pentru care sunt eligibile filmele din toate secţiunile festivalului.

Pentru a se înscrie în competiție, producătorul sau distribuitorul ce deţine drepturile de proiecţie ale filmului trebuie să completeze formularul de înscriere, să trimită un link / screener pentru vizualizarea filmului și un sinopsis până cel târziu în data de 1 mai 2016, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. O altă modalitatea este trimiterea în format hard-copy a celor solicitate mai sus, la adresa Asociația Pelicula Culturală, Str. Take Ionescu, nr. 10-16, Sc. A, Et. 6, Ap. 20/A Timișoara, 300070, România.

În cadrul competiției de anul trecut, Marele Premiu a fost câştigat de filmul polonez „Îngerul Atotputernic” („The Mighty Angel”), regizat de Wojchiech Smarzowski, iar Premiul Publicului a fost câștigat de lungmetrajul de debut „Viața de apoi” („Afterlife” - Ungaria), regizat de Virag Zomboracz.
Cea de-a treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14-17 iulie, la Timișoara și Gottlob. Gottlob este primul sat din România cu un cinematograf renovat. Acesta oferă  un program atractiv și variat, care va cuprinde proiecţii de filme, în cinematografe și în spații alternative, dezbateri, workshop-uri şi evenimente în aer liber.

Mai multe detalii privind regulamentul competiției, formularul de înscriere și FAQ se găsesc pe pagina de internet www.ceaucinema.ro.
Festivalul de film Ceau, Cinema! este organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală și este primul festival din Timișoara dedicat filmului european. Evenimentul este realizat de voluntari.

Ioana NICOLESCU