Cultură

La 8 noiembrie 1945, 50.000 de români s-au adunat în faţa Palatului Regal din Bucureşti. În 15 camioane, au sosit „trupe de şoc” comuniste. Comuniştii au fost înarmaţi cu obiecte contondente, răngi, măciuci. În timpul încleştărilor, au fost ucişi 11 oameni, 85 au fost răniţi, o mie arestaţi. Cei arestaţi au suferit biciuiri şi torturi îngrozitoare, mulţi dintre ei nemaiîntorcându-se din teminiţă.

În sfânta zi a prăznuirii Sfinţilor Mihail şi Gavriil, naţiunea română avea să scrie un episod important în rezistenţa anticomunistă. La 8 noiembrie 1945, 50.000 de români s-au adunat în faţa Palatului Regal din Bucureşti pentru a sărbători pe Sfântul Mihail, sfântul patron al Regelui Mihai I al României. Omul politic Iuliu Maniu a afirmat despre acest moment că demonstraţia a fost „o manifestare spontană a sentimentelor poporului pentru Rege”. Majoritatea celor prezenţi la ziua onomastică a Regelui Mihai I erau tineri dornici să apere independenţa, suveranitatea, onoarea, libertatea şi prosperitatea Patriei Române.

Din primăvara anului 1945, capital României, oraşul Bucureşti, arăta asemenea unui oraş ocupat. Trupele sovietice se aflau în ţară, iar la adăpostul şi sprijinul lor, comuniştii se organizau şi îşi făceau prozeliţi fără să aleagă prea mult, ei având mare nevoie de un număr de oameni care să impresioneze şi să excludă argumentul nereprezentativităţii lor în conducerea României. În ţară, exista o atmosferă politică greoaie, irespirabilă. Atunci când propunerile sovieticilor nu erau primite cu entuziasm sau erau respinse, sovieticii recurgeau la demonstraţii de forţă şi scoteau tancurile pe străzi.

Întreaga suflare românească era îngrozită de război şi sătulă să mai vadă soldaţii unei armate pustiitoare, ai unei armate de ocupaţie, armata sovietică. Având în diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan” un puternic reazem de ocupaţie în România, sovieticii se vor comporta pe toată durata şederii lor aici, asemenea unor barbari şi se vor deda la constrângeri extreme împotriva naţiunii române, a reprezentaţilor ei legitimi. Folosind şantajul, apanaj al răufăcătorilor grăbiţi şi cinici, sovieticii vor impune în fruntea guvernului României un om de paie, Petru Groza, un om alunecos şi lipsit de empatie cu naţiunea majoritară dornică să menţină în viaţă instituţiile tradiţionale, instituţiile democratice.

Instaurarea de către sovietici a guvernului marionetă, guvern condus de Petru Groza, la 6 martie 1945, a reprezentat pentru România prima manifestare a „războiului rece.” Întreaga naţiune română a privit cu îngrijorare această situaţie, dar, cu credinţă, grupată în jurul Tronului, a sperat că se va face dreptate. Nici aliaţii britanici şi americani nu au privit cu încredere impunerea sovieticilor în România, dar au considerat că noua formulă politică este una trecătoare, fără a avea implicaţii majore în viitorul Regatului României. Pe lângă sprijnul Regelui Mihai I, naţiunea română avea şi susţinerea Aliaţilor britanici şi americani, în dorinţa ei de a-şi păstra instituţiile tradiţionale, instituţiile democratice. Apusul democratic cunoştea realitatea din România, generalul C. V. R. Schuyler, reprezentantul S.U.A. în Comisia Aliată de Control, scria următoarele, în legătură cu situaţia din Regatul României, după 6 martie 1945: „Actualul guvern român este un guvern minoritar impus naţiunii prin presiuni sovietice directe. Acest guvern este dominat de partidul comunist român, care reprezintă, probabil, mai puţin de 10% din populaţia românească. Marea majoritate a poporului român este profund naţionalistă şi se opune energic sistemului comunist sub orice formă.”

După încheierea celei de-a doua conflagarţii mondiale, România a fost un organism social obosit, românilor nu li se permitea să aibă liniştea necesară pentru a-şi evalua în întregime pierderile suferite în război. Stabilizarea economiei naţionale era împiedicată de numărul mare al manifestaţiilor comuniste, iar activitatea instigatorilor comunişti era tot mai greu de controlat. Sub directa supraveghere a ocupanţilor sovietici au avut loc acţiuni de sabotaj, acţiuni puse în seama aşa-ziselor forţe reacţionare din ţară. Problemele muncii, strict legate de economie, sunt puse în anul 1945, pentru prima dată, în termeni de propagandă politică.
După decesul preşedintelui american Roosevelt (aprilie 1945), noul preşedinte al U. S. A., Harry S. Truman a manifestat un protest mai ferm faţă de U. R. S. S. Americanii şi britanicii au refuzat să recunoască  guvernul Petru Groza, considerându-l nereprezentativ pentru Regatul României. Regele Mihai I încearcă să înlăture guvernul de ocupaţie impus de sovietici şi îi cere prim-ministrului Groza să demisioneze pentru a lăsa loc unui guvern care să fie recunoscut de toate puterile Aliate. Groza refuză, iar la 21 august 1945 suveranul român încetează să mai semneze decretele prezentate de miniştri, declanşându-se, astfel, greva regală.

După şase săptămâni de grevă, condiţiile incomode din Palat au devenit insuportabile, aşa că Regele Mihai I şi Regina-mamă Elena, împreună cu întreaga Curte Regală a României, s-au mutat la Sinaia, în Castelul Peleş. Guvernul Groza nu dădea semnale că ar primi înlocuirea sa cu un guvern recunoscut de ţările democratice, victorioase în războiul al doilea mondial în faţa totalitarismului. Naţiunea română continua să fie oprimată, în aceste condiţii.

Poporul român nu va accepta această oprimare şi în solidaritate cu Regele său va trece la acţiune. Întreaga naţiune română era conştientă de ceea ce Regele încerca să obţină, şi nu va înceta să-şi iubească suveranul. Mijloacele prin care poporul român putea să-şi exprime recunoştinţa faţă de acţiunile de rezistenţă ale Regelui Mihai I împotriva comuniştilor instalaţi la guvernare în urma şantajului sovieticilor asupra reprezentanţilor de drept ai naţiunii române, erau limitate. Comuniştii aveau controlul tuturor mijloacelor publice de informare. Ocazia pentru a-şi încuraja Suveranul s-a ivit de ziua onomastică a Regelui, pe 8 noiembrie, în praznicul Sfinţilor Mihail şi Gavriil.

Cu o săptămână înainte de acest moment, au început să circule printre locuitorii capitalei şoapte care îndemnau la susţinerea Regelui: „La Palat! La Palat, pe 8 noiembrie!” Demonstraţia de susţinere a Regelui Mihai I a fost demarată de tineretul P. N. L. şi tineretul P. N. Ţ., dar a adunat oameni de toate vârstele şi a devenit o manifestare în spirit naţional.

În 8 noiembrie, Regele a insistat ca tot personalul Curţii Regale a României să fie alături de el şi de Regina-mamă Elena la Sinaia, doar secretarului mareşalului Curţii i s-a permis să plece la Palat, în Bucureşti. Până la ora 9, întreaga piaţă a Palatului a fost plină de susţinătorii Regelui Mihai I. Până la ora 11, în piaţă erau adunaţi peste 50.000 de oameni, alţii oprindu-se pe străzile alăturate. Se făceau auzite din piepturile celor prezenţi ovaţii pentru Regele Mihai I şi cântece patriotice, toate acestea inundând atmosfera.

La Sinaia, în dimineaţa de 8 noiembrie, Regele a primit delegaţia studenţilor, delegaţie care i-a oferit flori şi l-a felicitat cu ocazia zilei onomastice. Suveranul român a fost asigurat de loialitatea studenţilor şi totala lor admiraţie pentru acţiunea de respingere a guvernului Groza. După ce studenţii au plecat de la Sinaia, MS Regele Mihai I  a fost înştiinţat telefonic de la Palat de către secretar, despre mulţimea care îl aclama şi cânta cântece patriotice în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti.

Atmosfera de solidaritate creată de popor pentru acţiunea Regelui Mihai I, în grevă faţă de guvernul ilegitim impus de sovietici, a determinat intrarea în alertă a comuniştilor. În 15 camioane, au sosit „trupe de şoc” comuniste, trupe ale proletariatului, indivizi amăgiţi de demagogia găunoasă a propagandiştilor comunişti care promiteau binele suprem de azi pe mâine. Comuniştii au fost înarmaţi cu obiecte contondente, răngi, măciuci, cu ele lovind oamenii prezenţi în piaţă. Oamenii din mulţime, care se aflau în apropiere de Ministerul de Interne şi de clădirea Confederaţiei Generale a Muncii, au fost târâţi înăuntru. Alţii au opus rezistenţă arestării. Dinspre minister au fost deschise focuri de armă, dar ele nu au reuşit să rupă atmosfera de solidaritate a celor prezenţi. Împuşcăturile s-au înmulţit. Au fost aduse trupe de represiune care au arestat sute de oameni, tineri, studenţi care au venit să-şi salute Regele.
Focurile de armă nu au reuşit să disperseze mulţimea, oamenii prezenţi în piaţă pentru a-şi serba Suveranul dovedind multă hotărâre. Abia la ora 13 piaţa a fost evacuată, doar resturile camioanelor arse rămânând mărturie a celor întâmplate aici. În timpul încleştărilor, au fost ucişi 11 oameni, 85 au fost răniţi, o mie arestaţi. Cei arestaţi au suferit biciuiri şi torturi îngrozitoare, mulţi dintre ei nemaiîntorcându-se printre oamenii liberi.

Regele Mihai I a fost întristat şi îndurerat la aflarea veştilor de violenţă şi a realizat că regimul susţinut de sovietici, pentru a se menţine la controlul ţării, folosea mijloace nefireşti, antidemocratice, menite să  împiedice manifestările de libertate ale poporului. Demonstraţiilor de solidaritate ale poporului român, comuniştii aveau obiceiul să le răspundă prin contrademonstraţii cu consecinţe neplăcute, adesea sângeroase. Greva regală a continuat până în ianuarie 1946 şi a atins ţinta principală, atenţionarea poporului faţă de primejdia care-l aştepta, dar şi desolidarizarea suveranului român de acţiunile guvernului Groza, impus de puterea totalitară de la răsărit. Lipsa de reacţie a S.U.A. şi a Marii Britanii, state care au preferat să îşi consolideze relaţiile cu Sovietele, a aruncat România în planurile de anexare ale comuniştilor, zădărnicind un timp lupta pentru libertate a naţiunii române şi a Regelui ei. Aliaţii britanci şi americani se fac astfel părtaşi la aşternerea unei linişti nefireşti faţă de suferinţele naţiunii române, preferând sacrificiul acesteia, optând să menţină doar aparent relaţii bazate pe amabilitate cu puterea totalitară sovietică.

Demonstraţia naţiunii române din 8 noiembrie 1945 este prima demonstraţie anticomunistă de amploare ce a avut loc în Regatul României după ocuparea teritoriului său de armatele sovietice cotropitoare. Scandând „Trăiască Regele, Trăiască Patria!” naţiunea română îşi exprima opoziţia faţă de minciuna, manipularea, şantajul şi brutalitatea care se instalaseră în ţară prin prezenţa trupelor armatei sovietice. Scandând „Trăiască Regele, Trăiască Regele Mihai!”, din inimile tuturor celor prezenţi la acest important moment al luptei anticomuniste, răzbătea, de fapt, „Trăiască România liberă, democratică, fericită şi prosperă”.

Acum, la 70 de ani de la acel eveniment, aducem un prinos de pomenire celor ce au riscat sacrificându-şi viaţa şi libertatea, pentru ca Regatul României să poată merge mai departe, iar urmaşii, să aibă în viitor, o viaţă demnă, liberă şi fericită. La mulţi ani, Majestate! La muţi ani, Naţiune Română!

Cornel Seracin


Bibliografie:
Arthur Gould Lee - Coroana contra secera şi ciocanul, editura Humanitas, 2001, Bucureşti;
Mircea Ciobanu - Convorbiri cu Mihai I al României, editura Humanitas, 1997, Bucureşti;
Liviu Vălenaş - Regele Mihai I printre noi, editura Ars Longa, 1999;
Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român, editura Univers Enciclopedic, 1997, Bucureşti;
Jurnalul Generalului Sănătescu – editura Humanitas, 2006, Bucureşti.
Sursa foto: istorie-pe-scurt.ro