Festivalul Internaţional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect inițiat în 2012 și este inclus pe lista proiectelor cu care Timișoara candidează la statulul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.
Anul acesta Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) se deschide publicului în 21 octombrie, programul acestei ediții fiind unul ce depășește în complexitate programele precedentelor trei ediții. În cadrul celei de-a patra ediții a FILTM, publicului tânăr i se va acorda mai multă atenție, scriitorii invitați la Festival urmând să se întâlnească cu elevii liceelor de elită din Timișoara dar și cu studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Ca o avanpremieră a FILTM 2015, între 18-20 octombrie 2015, Centru ceh va rula cele mai reprezentative adaptări cinematografice ale romanelor lui Milan Kundera, „Gluma”, „Nimeni nu va râde” şi „Eu, zeul îndurerat”. Adaptările cinematografice vor putea fi vizionate în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara.
Invitații de peste hotare la cea de-a IV-a ediția a FILTM 2015 sunt: György Dalos (Ungaria) – reputat istoric, scriitor și jurnalist, unul dintre membrii fondatori ai mişcării anticomuniste din Ungaria, laureat în 2010 cu prestigiosul „Premiu pentru Înţelegere Europeană”, conferit de Târgul de Carte de la Leipzig; Meir Shalev (Israel) – unul dintre cei mai apreciaţi prozatori israelieni ai momentului și una dintre cele mai credibile voci ale jurnalismului israelian contemporan; Radka Denemarková (Republica Cehă) – una dintre personalităţile puternice ale literaturii cehe contemporane, laureată a numeroase premii și o traducătoare de succes (traducătoarea operei Hertei Müller în limba cehă); György Dragomán (Ungaria) – autor maghiar, tradus cu succes peste tot în lume, unul dintre cei mai premiaţi scriitori est-europeni ai ultimilor ani; Marjana Gaponenko (Austria, Ucraina) – o apariţie inconfundabilă printre tinerii scriitori de limbă germană, foarte bine primită atât de critici, cât și de publicul cititor; Lidija Dimkovska (Republica Macedonia) – poetă ale cărei poeme au apărut în traducere în peste 30 de limbi străine și unul dintre cei mai importanți traducători de literatură română în spațiul balcanic; Adisa Bašić (Bosnia și Herțegovina) – prezenţă remarcabilă în contextul literaturii bosniace de astăzi, cunoscută și în calitate de critic literar și profesor de scriere creativă.
Lista invitaților de peste hotare se completează cu importante personalități ale literaturii contemporane românești, la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură (FILTM) urmând să răspundă prezent nume cu greutate din viața culturală din România, Petru Ilieșu (membru al Uniunii Scriitorilor din România și a Asociației Internaționale a Scriitorilor și Artiștilor Români din S.U.A., preşedintele fondator al Fundaţiei „Timişoara ’89”), Ioan T. Morar (profesor, jurnalist, scriitor, diplomat), Ioana Pârvulescu (conferențiar la Universitatea din București, critic literar, eseistă și publicistă), Andrei Pleșu (doctor în istoria artei, scriitor, eseist, estetician și stilist al limbii române), Bogdan-Alexandru Stănescu (cronicar literar), Cristian Teodorescu (prozator, eseist, jurnalist), Miruna Vlada (doctor în relații internaționale, poetă).
Festivalul Internațional de Literatură Timișoara 2015 va avea loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, fiind un proiect realizat cu
sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, susținut de Consiliul Județean Timiș. Organizatorii FILTM sunt Fundația Politehnica și Headsome Communication. Printre partenerii FILTM 2015 se numără Asociația „Timișoara Capitală Culturală Europeană”, Muzeul de Artă din Timișoara, Biblioteca Central Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, Editura „Curtea Veche”, Institutul Cultural Francez din Timișoara, Ambasada Franței, Ambasada Elveției etc.
Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara este Robert Șerban, scriitor și jurnalist timișorean.
Mai multe amănunte despre cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură, Timișoara 2015 se pot afla accesând site-ul www.filtm.ro.
Cornel SERACIN

