Interviu cu jurnalistul și manager-ul cultural Ciprian Marinescu, curator al primei ediţii a Festivalului de Arte Performative
În perioada 19-25 septembrie, Timişoara a găzduit prima ediţie a Festivalului de Arte Performative, manifestare ce şi-a propus un moment de reflecție asupra trecutului recent, prin prisma unor spectacole semnate de artiști cu discurs critic din domeniul dansului contemporan din Germania, România, Serbia și Franța, dar și asupra diverselor forme și formate de expresie artistică pe care aceștia le-au ales în investigaţiile lor şi pentru aceste investigaţii. Despre prima ediţie a Festivalului de Arte Performative am purtat un scurt dialog cu jurnalistul și manager-ul cultural Ciprian Marinescu, curator al acestui Festival.
- De unde a venit ideea organizării acestui Festival de Arte Performative la Timişoara?
- Ideea organizării unui festival de dans a pornit de la Alina Baciu, fosta directoare a Centrului Cultural German din Timişoara, iar eu l-am dezvoltat într-un Festival de Arte Performative pentru că am vrut să aibă o umbrelă mai largă. A fost momentul lui, pentru că a trebuit să treacă şi nişte ani în care eu să dobândesc o asemenea expertiză în acest domneiu, după ce am remarcat, începând cu 2010, că am gusturi ce se îndreaptă mai mult spre dans contemporan decât către alte forme de artă.
- Care este menirea acestui Festival?
- Menirea acestui festival este să prezinte publicului timişorean un nou tip de spectacol pe care, desigur, l-a mai văzut şi în alte festivaluri la Timişoara. Adică publicul din Timişoara a mai văzut performance-uri, dar festivalul în sine este un statement în sensul în care doreşte să prezinte acest lucru mult mai accentuat. El se referă, de fapt, la forme contemporane de artele spectacolului şi nu la teatru clasic, nu la teatru de text în sensul de piesă pusă în scenă de un actor care joacă un rol, care interpretează un rol, ci este vorba despre dansul contemporan în care artiştii sunt preocupaţi de felul în care îşi pun în practică ideile, spărgând şi anumite convenţii.
- Care a fost mesajul dansului ce a avut loc în Sala Baroc a Muzeului de Artă?
- Cred că spectacolul nu vrea altceva de la noi decât să stăm şi să-l savurăm. Desigur că există un text de prezentare şi o intenţie a coregrafei Isabelle Schad, care încearcă să descrie cum caută să creeze un corp colectiv. Sună foarte abstract, dar asta e. Totul este asemenea unei orchestre în care nu sunt muzicieni, dar sunt corpuri, iar ele îşi schimbă dinamica şi forma şi funcţionează împreună ca ansamblu. Spectacolul de dans prezentat a fost unul extrem de estetic şi de vizual care trebuie savurat, fără să-i fie căutat vreun mesaj, cred eu.
- Care a fost, pe scurt, programul Festivalului?
- Din programul de până acum al festivalului amintesc expoziţia de dans contemporan care se referă la artişti francezi, realizată împreună cu Institutul Francez din Timişoara. Expoziția a putut fi vizitată la librăria Cărtureşti (Mercy); un spectacol, unu la unu, realizat de Farid Fairuz pentru un public exclusiv masculin, ceea ce înseamnă că realizatorul s-a întâlnit la fiecare oră doar cu un singur spectator de gen masculin, acesta este conceptul lui; spectacolul coregrafului Saša Asentić (din Serbia), numit „Revolution won’t be performed” („Revoluția nu va fi efectuată”) şi care împarte publicul în mai multe grupuri şi-l introduce în teatru pe mai multe căi. Coregraful, prin spectacolul său, sondează ultimul secol prin prisma revoluţiilor care s-au întâmplat şi se întreabă, în momentul în care s-au întâmplat aceste revoluţii, ar fi putut să se întâmple, în acelaşi timp, datorită sau din cauza acestor revoluţii şi o revoluţie în artă de fiecare dată. Răspunsul la această înrebare îl dă titlul, din păcate, însă această întrebare o adresează şi societăţii de astăzi, astfel încât atinge un punct nevralgic şi un punct foarte acut. Tot în cadrul acestui Festival a avut loc lansarea revistei „Scena.ro” care este o revistă de artele spectacolului şi o întâlnire cu dansatoarea senegaleză Germaine Acogny care dansează în solo-ul creat pentru ea de către coregraful francez Olivier Dubois.
- Despre programul ultimei zile a Festivalului de Arte Performative ce se poate spune?
- Ultima zi a Festivalului este vineri (azi, 25 septembrie), iar programul conţine acest solo creat de Olivier Dubois pentru Germaine Acogny şi se încheie cu prezentarea în aer liber (Piaţa Victoriei, ora 21) a filmului „Yugoslavia, how ideology moved our collective body”, de Marta Popivoda, un film despre tranziţia dinspre Tito înspre capitalism, filmul fiind prezent în programul de la Timişoara pentru că eu cred că are multe puncte în comun cu istoria noastră.
- Ce se poate spune despre invitaţii acestei prime ediţii a Festivalului de Arte Performative de la Timişoara?
- Invitaţii acestui festival sunt artişti care au realizat spectacole în care dezbat trecutul recent şi sondează ce s-a întâmplat în acest colţ al Europei în ultimii 25 de ani şi de ce între Serbia şi România, pe planul dansului contemporan, încă se mai trasează o graniţă, adică nu mai există o fluiditate în schimbul cultural. Despre acest tip de artist este vorba. Despre un artist care are un discurs critic şi forme, nu i-aş spune neconvenţionale, dar forme care sparg convenţiile de adresare.
- Anul viitor, acest Festival va continua cu cea de-a doua ediţie?
- Sper să se continue acest Festival şi la anul, cu ediţia a doua. Sunt mai mulţi factori care decid în privinţa aceasta.
- Cum a perceput publicul acest nou Festival?
- Sunt mulţumit de felul în care Festivalul a fost perceput de către public. Festivalul pleacă mai departe cu ideea că-şi asumă, ca şi la început, anumite riscuri ce afectează şi configuraţia publicului.
A consemnat, Cornel SERACIN
