Cultură

Formaţia finlandeză HIM concertează în seara zilei de 31 iulie, în premieră la Timişoara, pe scena din Parcul Rozelor, eveniment de excepţie organizat de Phoenix Entertainment şi susţinut de Primăria Municipiului Timişoara, în parteneriat media cu TVR Timişoara. Cu acest prilej solistul şi liderul grupului, Ville Valo, a acordat, din Helsinki, un interviu telefonic, la celălalt capăt „al firului” fiind Mimo Obradov, critic şi publicist muzical, realizator la TVR Timişoara şi Radio România Timişoara.

- Tema dominantă a muzicii grupului Him este dragostea; nu iubirea firească ci una morbidă, necromantică. După atâţia ani nu aţi renunţat la această obsesie.

Ville Valo: Nu sunt afemeiat, nu trăiesc din fantasme aşa că obişnuiesc să scriu, să compun din propria experienţă, iar dacă vă referiţi la textele cântecelor aţi putea ajunge la concluzia că sunt cel mai nefericit om din lume... Nu este chiar aşa. I-am atribuit demonului rolul celui mai ghinionist îndrăgostit.

- Textele tale par a se adresa mai mult adolescenţilor...

Ville Valo: Nu cred că este ceva intenţionat. Dacă mă gândesc la unul din muzicienii mei preferaţi – Neil Young, de exemplu – nu cred că el în timp ce compune se gândeşte în mod special cui se adresează. Când creezi un cântec crezi în el căci izvorăşte din suflet şi speri că cineva cândva îl va asculta însă nu ştii, nu calculezi cine va asculta ceea ce ai compus. De altfel, noi am înfiinţat formaţia când eram adolescenţi şi ne adresam altor tineri de vârsta noastră. A trecut mult timp de atunci. Cred că mai degrabă companiile discografice iau în calcul datele demografice ca să-şi plaseze artiştii şi muzica lor. Noi, muzicienii, ne petrecem mult timp la repetiţii, transpirăm, sângerăm şi tot schimbăm corzile de chitară sau beţele rupte. Suntem ca nişte oameni ai cavernelor.

- Muzica voastră, orientarea artistică şi imaginea au rădăcini în punk şi metal, dar parcă se inspiră şi din latura noir a operei unor grupuri precum Black Sabbath şi Led Zeppelin?

Ville Valo: Când a apărut Jimi Hendrix mulţi au încercat să arate ca el (inclusiv Eric Clapon cu frizura afro din perioada Cream – nota mea, M.O.). Am crescut cu Black Sabbath aşa că este evident să arătăm ca Black Sabbath. Este un aspect sociologic şi psihologic această tendinţă a oamenilor de a se identifica şi asemăna cu cei pe care îi adoră şi a căror artă o apreciază, să imite imaginea idolilor lor. Cred că e normal să fim o combinaţie dintre oamenii grotelor şi Led Zeppelin... la care se adaugă şi puţin ruj pe buze ca nebunia să fie mai epatantă. Noi am fost fanii acestei muzici şi de acolo s-a născut muzica noastră. Dacă ar fi fost altfel ar fi fost plictisitor.

- Unii fani şi critici muzicali compară apariţia ta, modul în care transmiţi de pe scenă, cu cea a unor Nick Cave sau Mark Lanegan. Crezi că prin texte mai diversificate tematic şi printr-o abordare muzicală mai complexă ai reuşi să depăşeşti cadrul nişei genului în care te exprimi acum cu formaţia?

Ville Valo: Trebuie să recunosc că sunt fan al lui Mark Lanegan şi că exemplul lui ar putea fi un start către altceva. Noi în HIM am crescut împreună ca formaţie de la o vârstă fragedă şi unora dintre membri li s-ar părea absurd să împărtăşească acum aceleaşi afinităţi ca atunci când aveam 9 sau 10 ani. Ne-am format împreună, ne-am maturizat ca şi când am fi făcut parte din aceeaşi familie şi mi-e greu să-mi imaginez viaţa fără băieţii din trupă. Nici nu aş vrea să mă pun şi să-i pun pe ceilalţi într-o postură neplăcută. Dacă într-o zi vom ajunge la concluzia că s-a terminat şi cineva va scoate ştecherul din priză? Nu ştiu.

- Sunteţi constant în turnee de mulţi ani. Mai aveţi resurse pentru a vă distra în culise, mai simţiţi acea comunicare nonverbală între voi pe scenă sau cea dintre formaţie şi public?

Ville Valo: Lucrurile se mai schimbă. Acum zece ani ne bucuram din belşug de berea din culise... E minunat de fiecare dată, chiar şi atunci când e o situaţie dificilă. Recent am cântat primul concert cu bateristul nou; colegul care a fost cu noi 15 ani a fost nevoit să părăsească formaţia la începutul anului. Am fost foarte marcaţi dar am reuşit să găsim un tip care s-a potrivit de minune şi ca muzician, şi ca imagine. Ne simţim foarte bine pe scenă şi asta transmitem şi publicului.

- Show business-ul nu mai este ceea ce a fost când aţi început această aventură acum aproape 20 de ani. Cum vă descurcaţi în aceste circumsanţe noi când discurile nu se mai vând în tiraje mari?

Ville Valo: Este important că ne simţim bine împreună la repetiţii şi în turnee, pe scenă, facem ceea ce ştim mai bine şi ce ne place. Asta ne scuteşte de a munci cu un program de opt ore pe zi pentru un venit fix. Viaţa noastră ar fi monotonă dacă ar trebui să facem altceva. Ne-ar stoarce şi energia la finalul zilei. La început a fost mai greu, dar acum suntem mulţumiţi. Sunt tot mai multe formaţii, toate cântă bine, toate sunt apreciate de public, toate prezente pe aceleaşi trasee, scene... La un moment dat caruselul se opreşte şi urmează o pauză. Apoi începe din nou să se învârtă totul ca şi înainte. E ca un cerc.

- Ce crezi că este mai important în creaţia unor cântece şi texte noi, detaliul sau imaginea de ansamblu? Au englezii o vorbă: Diavolul se ascunde în detalii.

Ville Valo: Parcă se zice şi altfel: Dumnezeu e în detalii. Cred că ambele versiuni sunt valabile. Dacă vorbim de muzică, important e să urmezi impulsul iniţial, intuiţia, inspiraţia de moment. Dacă ai o melodie în minte, ia-ţi chitara, porneşte înregistrarea şi dă-i drumul din tine, altfel o pierzi. Abia apoi poţi să apreciezi dacă a fost o idee bună, dacă merită s-o prezinţi formaţiei şi să o transformi într-un cântec. Scânteia iniţială, numită inspiraţie, constituie magia muzicii şi tocmai de aceea nu trebuie ignorată. Chiar atunci se poate naşte ceva ce s-ar putea să nu moară niciodată. Este important să poţi să surprinzi esenţa indiferent că vorbim de detaliu sau nu.

- În concluzie, nu trebuie să ai teamă că „lacrima” distruge „banda”, parafrazînd titlul piesei voastre „Tears On Tape”.  Ai un mesaj pentru fanii care vă aşteaptă la Timişoara?

Ville Valo: Noi nu suntem predicatori. Mesajele pot fi găsite în muzica noastră. Noi suntem, de asemenea, fani ai altor trupe. Aştept cu nerăbdare întâlnirea cu publicul din Timişoara. Eu încă mai caut sensul vieţii. Am speranţa că ne aşteaptă ceva şi merită să căutăm sensul vieţii împreună.